Personalități băcăuane

O întruchipare a virtuozității

* „George Enescu și-a închinat viața binelui și muzicii”

Cuvintele de mai sus aparțin lui Maximilian Costin, sau mai pe scurt „Max”, așa cum îl numeau prietenii. Se născuse la Piatra Neamț în 1888, la 12 august, dar încă din copilărie va locui la Bacău, „într-o căsuță de pe strada «Pavel și Ana Cristescu», așezată între cazărmile regimentului 27 infanterie și casa bunicii mele, Profira Gheorghiu Budu”. Adică, pe strada 9 Mai de astăzi, lîngă Piața Mare. O copilărie ce a fost cînd „tristă”, cînd „fericită” la Poduri, în casa unchiului său, „moș Ghindar”. Urmează cursurile școlii primare și ale liceului la „Ferdinand”, cu profesori mediocri sau „distinși”. Cîntă cu vioara în orchestra liceului și chiar dă concerte la „Ateneul” băcăuan, acompaniat la pian de profesoara Alice Cernetz. Colaborează la mai multe reviste. Bacăul, așa cum arăta pe atunci, îl încînta: „E un oraș comercial cu posibilități de dezvoltare mai mari ca ale altor orașe… Pe Bistrița vin numeroase plute cărînd trunchiuri de brazi falnici, grație cărora la doi kilometri de Bacău, pe un canal al Bistriței, s-a instalat cea mai mare fabrică de hîrtie a țării, fabrica Letea…”. âmplinește 20 de ani. Devine „celebru” la Bacău datorită unei traduceri din franceză.
Domnișoara Nelly – fiica lui Dimitrie Rosetti Tescanu – este atrasă de el. După cîteva întîlniri, Max Costin se însoară. Viața lui ia o altă turnură. Devine cumnat cu Mișu Cantacuzino, „fiul Nababului” și … George Enescu. Talentul său muzical nu scapă maestrului, care-l recomandă pentru studii de perfecționare la Berlin și Paris între anii 1911 – 1914.
Asupra României se abate cumplita negură a primului război mondial. Alături de George Enescu, Max e cînd la Iași, cînd la Bacău, susținînd numeroase concerte. Pare de necrezut, dar la 1 ianuarie 1916 contribuie, alături de I.N. Ottescu și M. Mărgătescu, la editarea revistei „Muzica”. Numele lui M. Jora, S. Drăgoi, Al. Zirru, V. Cuclin, A. Alexandrescu și, firește, al lui Enescu, pot fi întîlnite în paginile ei. După război, numerele 5 și 6 vor fi dedicate în totalitate maestrului G. Enescu, ca semn al prețuirii. Talentul, dar și intensa activitate a lui Max Costin îl fac pe Enescu să-i semneze, la 22 noiembrie 1922, o diplomă prin care opinia că „domnul Costin posedă calitățile necesare unui bun pedagog și că, numit profesor al unei clase de conservator, ar putea să-și desfășoare pe deplin talentul său didactic”.
Se înființează Societatea „Amicii Muzicii”, care-l desemnează ca președinte de onoare pe maestrul Enescu. în iulie 1930 o nouă diplomă pentru Max este „garantată” cu semnătura și aprecierile lui Enescu. Dar nici replica lui Costin nu se lasă așteptată; în anul 1932 el publică prima lucrare despre George Enescu – „Un geniu al neamului românesc”. Este un volum cu 9 capitole în care autorul scrie că „Enescu este primul muzician român care a ridicat arta muzicală românească la nivelul celei a națiunilor occidentale… Și totuși această simplitate menține echilibrul miraculoasei complexități cerebrale și sufletești a marelui nostru muzicolog, care trăiește spre cea mai înaltă și mai curată glorie a neamului românesc”. Adaugă: „Enescu este primul muzician român care a ridicat arta muzicală românească la nivelul celei a națiunilor occidentale… Este un mare noroc să ne trăim viața în același timp cu oamenii mari ai neamului. Să profităm de norocul de a fi contemporanii lui George Enescu”.
în anul 1937 M. Costin semnează o a doua lucrare: „G. Enescu – Date critice și biografice”. Scria despre el: „La Enescu, ca o încoronare a virtuozității, tehnica arcușului este cu deosebire de strălucită. Arcușul său, de o uimitoare facilitate și cu o putere de expresie cu totul ieșită din comun îi creează un joc personal, inimitabil, tragic, pasionant, pînă în accentele sale cele mai lirice…”
La finalul lucrării, Max Costin atrage atenția: „Este o datorie să ne cunoaștem și să prețuim marii oameni ai țării, acei care, ca și George Enescu, și-au închinat viața binelui și muzicii…”.
Poate că opera lui George Enescu ar fi fost mai bine cunoscută dacă Maximul Costin n-ar fi trecut în lumea umbrelor la doar 50 de ani. (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!