Tarifele pentru pescuit în apele montane ale județului s-au păstrat diferențiate, pentru pescarii români și cei străini. Aceasta, în timp ce vînătorii băcăuani s-au aliniat, deja, la prețurile occidentale, plătind aceleași tarife ca în Apus. Chiar și așa, pescuitul nu mai este o simplă pasiune la îndemîna oricui, fapt dovedit de taxele pe care trebuie să le plătești. Cine dorește să pescuiască în zonele de munte ale Bacăului trebuie să achite de la 200.000 lei pînă la 4.400.000, în funcție de preferințe, pe lîngă banii dați pentru vizarea anuală a permisului la Asociația Județeană a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi. „Cei care vor să pescuiască pe toate apele din țară trebuie să plătească, pe sezon, 4.400.000 lei vechi. Adică, pentru perioada 1 mai – 14 septembrie, cît înseamnă sezonul la păstrăvi. Cei care doresc să pescuiască pe toate apele din județul Bacău plătesc 2.750.000 lei pe sezon. Pe un singur rîu, taxa este de 250.000 lei vechi/ zi și 500.000 lei, pentru zece zile”, ne-a declarat inginerul Adrian Titianu, de la Direcția Silvică Bacău. Nu pe toate apele de munte se plătesc aceste taxe. Pescarii care și-au vizat permisul la zi, în cadrul AJVPS-ului, pot pescui, doar pe baza acestuia, la Poiana Uzului, pe Uz, și pe Tazlău, rîuri negestionate de Direcția Silvică. Pescarii străini trebuie să achite, indiferent de locul unde pescuiesc, taxa de zece euro pe zi. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.