~2 min lectură 9 comentarii

Peste 1.400 de persoane cer oprirea eutanasierii câinilor din Bacău. Petiție adresată primarului Viziteu și Consiliului Local

Cristian Ghinghes

Peste 1.400 de persoane au semnat o petiție prin care cer Primăriei Bacău și Consiliului Local să elimine prevederea care permite eutanasierea câinilor nerevendicați sau neadoptați după 14 zile lucrătoare. Inițiată de Partidul SENS, petiția solicită limitarea eutanasierii la cazurile medicale grave și incurabile, în care animalul suferă și nu mai poate fi tratat.

Inițiatorii susțin că reducerea numărului de câini fără stăpân trebuie realizată prin sterilizări, microcipare, sancționarea abandonului și campanii permanente de adopție, nu prin eutanasierea animalelor care nu își găsesc un stăpân într-un interval de două săptămâni.

Aceștia mai cer Primăriei publicarea periodică a datelor privind numărul câinilor capturați, adoptați sau eutanasiați, situația adăpostului și cheltuielile suportate din bugetul local.

Serviciul, delegat către SSPM

Petiția a fost lansată în contextul delegării serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân către Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău, companie a municipalității aflată în insolvență. Contractul a fost încheiat pentru cinci ani, cu posibilitatea de prelungire. Potrivit documentelor prezentate anterior de Primărie, în adăpostul municipal se află aproximativ 1.500 de câini.

Așa cum Ziarul de Bacău a relatat, tarifele aprobate pentru SSPM prevăd costuri estimate de aproximativ 630.000 de lei pe lună numai pentru hrana, cazarea și îngrijirea sanitar-veterinară a animalelor. Într-un an, suma poate depăși 7 milioane de lei, dacă numărul câinilor din adăpost rămâne constant.

La acestea se adaugă costurile pentru capturare, transport, microcipare, vaccinare și sterilizare. Pentru un singur câine nou introdus în adăpost, cheltuielile pot depăși 1.000 de lei încă din prima lună.

Primăria a început deja plățile către SSPM

La ultima rectificare bugetară, Consiliul Local a aprobat suma de 921.170 de lei pentru primele săptămâni de funcționare a serviciului în subordinea societății municipale.

Semnatarii petiției cer ca banii publici să fie direcționați cu prioritate către prevenirea abandonului, sterilizare și adopții, precum și către măsuri care să reducă pe termen lung numărul câinilor de pe străzile Bacăului.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

9
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. D
    Dragoș
    24 iulie 2026, 05:10
    0

    Sorry, tocmai am fost fugărit de câinii de la Gherăești, din zona unde se fac grătare…

  2. I
    Ion
    24 iulie 2026, 06:31
    0

    E dreptul lor să fie împotriva eutanasierii, posibil să fie persoane care au condiții să îngrijească aceste animale în gospodăriile lor sau în alte locuri de siguranță. În acest caz, să-i adopte.

  3. S
    Slavki
    24 iulie 2026, 07:49
    0

    Daca toti cei 1400 ar lua cate un caine de fiecare acasa, s ar rezolva problema fara nicio semnatura

  4. u
    un primar
    24 iulie 2026, 08:50
    0

    Persoanele semnatare sa ia cate 2 caini si sa ii intretina ,sau sa plateasca intretinerea acestora . Ei nu inteleg ca fonduri nu sunt, o taxa in plus ar impovara cetatenii si mai mult, problema este deosebit de grava si urgenta cu un grad ridicat de pericol la adresa locuitorilor , mai ales copii,batrani si femei si o solutie minune nu intrevad !!! Iubim animalele dar cei care marseaza doar pe dragoste, fara a intrevede pericolele, nu vin cu solutii financiare dar se erijeaza in aparatori ai unor animale care au devenit deosebit de periculoase ,le-as pune o intrebare : DAR DACA COPILUL,PARINTELE SAU SOTIA AR FI SUPUSE UNOR TRAUME DATORITA CAINILOR CE A-TI MAI SPUNE ?????? Doar a ne asocia semnand o petirie nu inseamna ca am rezolvat problema !!! Si eu am acasa 3 caini !!!

    1. M
      Mirabela Constantin
      28 iulie 2026, 16:38 răspuns pentru @un primar
      0

      Corect

  5. N
    Negoita
    24 iulie 2026, 12:56
    0

    Asta cu publicarea periodică a datelor privind numărul câinilor capturați, adoptați sau eutanasiați, situația adăpostului și cheltuielile suportate din bugetul local ar fi trebuit sa o ceara pana acum. Sa știe toată politia ce fac ei acolo !

  6. C
    Cetatean
    24 iulie 2026, 18:22
    0

    O semnatura data este ca si cum ai crede ca ceilalti vor prelua problema si se vor ocupa de ea. Daca sustin cainii atunci sa se ocupe de ei in mod direct.

  7. C
    Claus
    25 iulie 2026, 04:04
    0

    Banuiesc ca cei care aduna semnaturi au vreo sora, frate, sotie, amanta prin organizatiile astea care se adapa de la bugetul statului. Primaria locala plateste 1200 lei pentru ridicarea unui maidanezi de la mine din comuna si in 2 saptamani vad cainele iar pe strada. Asta de ani buni. Unde mai pui ca sunt loviti, insetati si flamanzi si ataca pe toti ce trec pe langa ei. Asta cu salvatul patrupedelor e iar o marsavie de politica sa nu piarda cativa banutii statului.

  8. E
    Ela
    26 iulie 2026, 17:12
    0

    Este un cățel pe lanț pe str.Trotus ,în centrul orașului pe partea stg.pana în intersecție pana la Spinal Care….nu ia nimeni nici o măsură!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.