Claudiu BOANGIU
Ne-am dorit și ne-am urat toate cele ce ne-au trecut prin minte. Am pus burțile la cale și fizicul la grea încercare și, uite așa, am mai trecut un an pe răboj. Mie chiar mi-a plăcut Revelionul ăsta! La televizor nu am prea avut la ce ne uita, așa că distracția a fost asigurată de cei cu care m-am înconjurat. Nu sînt împotriva manelelor și a umorului de prost gust sau de slabă calitate, dar mă bucură cînd am în anturaj oameni care nu dau unei petreceri iz de Florin Salam, cu usturoi în exces. M-am amuzat copios, urmărind fețele înverzite, disperat-siderate, ale sepepiștilor, care s-au rugat, zadanic!, lui Moș Crăciun și tuturor sfinților, să le dea un Băsescu mai puțin zurliu și dornic de băi de mulțime. N-a fost să fie, iar marinarul i-a tîrît, a cîta oară?, prin mulțimea entuziasmată. Să zică bogda proste băieții cu ochi albaștri că, în jurul „obiectivului” nu au fost petrecăreți dornici să-i pocnească o petardă în față. Așa cum au fost în toată țara.
A naibii porcărie, asta, cu petardele și artificiile! Nici nu știi cui să-i pui în cîrcă vina, pentru bubuiturile care au încăput pe mîna tuturor tembelilor sau nepricepuților. Inspectorii de protecția muncii au bătut piețele județului, dar au găsit doar un comerciant care nu auzise că nu mai are voie să vîndă substanțele explozive. Polițiștii i-au însoțit, ba au mai hălăduit pe străzi și în noaptea în care noi ne încingeam de bucuria că am mai îmbătrînit cu un an. Cu toate astea, nu a fost om să vrea să aibă o petardă și să nu facă rost de una. Cei care au ales să sărbătorească Revelionul în stradă, indiferent în care dintre orașele județului, au aruncat pocnitori, în și din toate direcțiile. Au mai existat și „personalități”, din categoria „consilier județean”, care au vrut să bucure mulțimea cu cîte o baterie de artificii, pe care au dat, din buzunarul propriu, mai mult decît salariul minim pe economie. Chinezăria l-a pocnit, la propriu, drept în figură pe unul dintre respectivii domni consilieri, scalpîndu-l nițel, chiorîndu-l și asigurîndu-i o cicatrice de nu știu cîte copci, peste zece, cu siguranță. Un domn de condiție bună, cu căciulă scumpă și cojoc, a aprins, și el, îmbujorat copilărăște, o artificie, în mulțimea din fața Palatului Administrativ. Cînd a văzut că jerba nu-și face drum spre cer, în timpul în care presupunea că ar fi trebuit să se întîmple, a aruncat, prostește, obiectul, devenit din interesant periculos, la picioarele celor care îl înconjurau. S-a retras strategic, fără a spune și altcuiva ce a făcut și ce va să urmeze. Doar consoartei. Au fost mulți și cei care țineau în mînă, sus, deasupra capului, artificiile-rachetă, de tija care ar fi trebuit înfiptă în pămînt. Așteptau ca jucăria să-și facă drum către nori. Nu dau eu lecții de fizică – am fost bîtă la respectiva materie de studiu -, dar știu că o rachetă trebuie să-și trimită jetul către sol, pentru ca să se propulseze. Măcar atît mi-a rămas în cap de pe urma imaginilor de la Telejurnal, în care-i vedeam pe frații sovietici cum cuceresc spațiul. Acum am să-mi amintesc de dumnealor, cum aruncau în mulțime artificiile, fără a se gîndi la consecințe, ci doar la propria lor piele. Și asta o să mă îndemne să nu fac greșeala de a ieși pe străzi, de Revelion, la o cupă de șampanie cu neputincioasele autorității, copleșite de turma mare de bombalăi, chiar dacă am convingerea că voi întîlni și cîțiva oameni de bine.
Unii dintre noi, indiferent ce s-a ales de dorința lor, au vrut doar să se bucure sau să bucure pe alții cu năstrușnicele invenții. Care chiar sînt o minune, atît pentru copii, cît și pentru cei mari. Alții, însă, le-au aruncat, cu bună știință în fața celor pe care i-au nenorocit. O altă belea ar fi și că multe dintre „bombardele” au fost scoase la vînzare cu instrucțiuni de folosire doar în limbile polonă, letonă, ucraineană sau rusă. La Bacău, slavă Domnului, morți nu au fost! în țară, însă, da. Una dintre victime, o femeie, s-a „trezit” cu paharul de șampanie în mînă, a închinare, și cu o artificie în gură. Kaput! Ne agităm, acum și doar unii dintre noi, pe seama dezastrului făcut de petarde și artificii. Nu știu, însă, de ce mă bate gîndul că, peste vreo lună, doar cei care au fost „în linia întîi”, și s-au ales cu fel de fel de belele de pe urma lor, își vor mai aminti de „petărzile” care le-au luat vederea sau pe cineva dintre cei dragi. Sună puțin patetic, nu-i așa? De acord, dar este purul adevăr!se propulseze. Măcar atît mi-a rămas în cap de pe urma imaginilor de la Telejurnal, în care-i vedeam pe frații sovietici c
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.