Băncile au dominat, ieri, Bursa
Aproape nici o diferență între ședința de ieri, 19 aprilie, și cea de marți la Bursa de Valori București. Lichiditatea a fost modestă (s-au tranzacționat circa 13 milioane RON), indicii au deschis ședința pe ușoare creșteri, pentru ca în doua parte să intre deja pe minus. Pe ansamblu, nu au fost surprize la acțiunile de la BVB, iar modificări notabile de curs au existat la societăți din cel de-al doilea eșalon, cele mai puțin lichide.
Cel mai tranzacționat emitent al ședinței a fost Banca Transilvania (TLV), cu un rulaj de peste 2 milioane RON. Majoritatea acțiunilor s-au tranzacționat la 1,46 RON, însă cursul a închis la 1,45 RON (minus 0,7%). Deja din a doua jumătate a ședinței ritmul de tranzacționare a scăzut dramatic și volumele la fel, piața intrînd, în general, într-o fază de amorțeală. Acțiunea BRD – Groupe Societe Generale (BRD) s-a ținut bine pînă la final, a stagnat la 17,5 RON (prețul de ieri), după care însă au intrat aici vînzătorii ceva mai agresiv în piață, iar cursul a scăzut la 17,3 RON (minus 1,1%).
Una dintre cele mai tranzacționate societăți a fost Biofam București (BIO), cu un volum de 2,1 milioane de acțiuni, din care un milion pe piața Deal, la prețul de 0,63 RON/acțiune. în piața principală, majoritatea tranzacțiilor s-au făcut la 0,6350 RON, dar au închis la același nivel de 0,63 lei, cu 0,8% în scădere față de ieri.
La a doua categorie, cel mai tranzacționat emitent a fost Impact București (IMP), cu peste un milion de acțiuni transferate, în valoare de 610 mii RON. în ultima perioadă, cursul s-a stabilizat la 0,6 RON/acțiune, însă comparativ cu începutul anului IMP înregistrează o evoluție bună, o creștere de 33,3%.
Acțiunile SIF au mers bine la începutul ședinței, în general pe ușoare creșteri, însă la final toate erau la variații negative. Volatilitatea lor a fost redusă, cursurile nu au oscilat cu mai mult de 0,04 RON, iar cel mai tranzacționat a fost SIF Oltenia (SIF5), cu un rulaj de 1,6 milioane RON. Piața SIF este, de o bună bucată de timp, pe stagnare, cu volume mici tranzacționate, în lipsa unor evenimente care să-i dea un impuls. La finalul săptămînii viitoare, SIF Banat Crișana și SIF Transilvania au AGA Extraordinară, în care se va discuta majorarea de capital social cu acțiuni gratuite, astfel că ședințele imediat următoare vacanței de Paști au șanse mari să fie mult mai active pentru segmentul SIF. Pe 28/29 aprilie, și SIF Moldova ține AGA Ordinară și Extraordinară anuală. (Petru DONE)cționate, în lipsa unor evenimente care să-i dea un impuls. La finalu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.