La Bursă, acțiunile se vînd pe capete
După o săptămână apreciată de analiștii de la Prime Transaction ca fiind „roșie”, dominată de vînzători, piața bursieră a traversat ieri, 22 mai, o ședință și mai puțin favorabilă. Dacă săptămîna trecută scăderile aveau loc pe volume mici, ieri s-a putut observa o ușoară presiune la vînzare. Majoritatea acțiunilor au scăzut în condițiile unor volume mai bune. De asemenea, scăderile au fost mai accentuate, indicii BET și BET-C au scăzut cu mai mult de 2%, astfel că aproape au atins deprecierile din întreaga săptămîna anterioară. „începutul ședinței – au precizat analiștii – a fost bun, încurajator, însă speranțele unei reveniri au dispărut rapid, cînd au început vînzările. La jumătatea ședinței, deja scăderile s-au mai atenuat, iar pînă la final piață a ramas într-o stare de echilibru”.
Segmentul bancar nu a mai rezistat la fel de bine ca în săptămîna anterioară, la final se înregistrau și aici deprecieri de 2 – 3%. Banca Transilvania (TLV) a fost cel mai tranzacționat emitent de la prima categorie, dar a scăzut și cel mai puțin din sectorul sau, cu 2,2%, încheind la 0,8950 RON. Scăderea a fost mai accentuată la BRD (BRD), unde la jumătatea ședinței a fost o cădere importantă, pînă la 16,5 RON/acțiune. închiderea a avut loc la 16,6 RON, cu 3,5% mai jos decît vineri.
La categoria a doua, cel mai tranzacționat titlu a fost Impact București (IMP), cu un rulaj de 3,6 milioane RON, datorat unui ordin de cumpărare mai mare, de la finalul ședinței, de peste 3 milioane de acțiuni. Totodată, IMP este titlul cu cea mai bună evoluție, într-o ședința de scădere generalizată. De fapt, la nivelul întregii piețe, au crescut doar două titluri, IMP cu 1,6% și Socep Constanța (SOCP), cu 0,6%. La Impact se pare că intenția de majorare a capitalului social, cu 25,545 acțiuni gratuite, produce o stare de entuziasm în piață, ieri evoluand însă contrar tendinței dominante.
Printre acțiunile mai lichide s-a numărat și ieri Prodplast București (PPL), cu un rulaj de 1,1 milioane RON. Cursul a continuat să scadă, accelerat în prima parte a zilei, pînă la un minim de 3,51 RON. Interesul pe titlurile PPL e încă prezent, dovadă ca tendința s-a întors la creștere de la acele cotații, ajungînd rapid peste 3,6 RON. A fost a treia ședință de scădere la PPL, după patru ședințe de creșteri impresionante, iar cursul înregistrează, în acest moment, un avans de doar 3,7% față de ultima lună.
Acțiunile SIF au traversat o ședință grea, cu un început înșelător, în care păreau că-și revin după căderile de săptămîna trecută. N-a fost așa, la puțin timp după deschidere au început scăderile, de neoprit pînă la jumătatea ședinței și atenuate în cea de-a doua parte a zilei. Perdanta zilei a fost SIF Moldova (SIF2), cu o depreciere de 5,3% la 1,96 RON/acțiune. Față de maximele din acest an (care sînt și maxime istorice), cel mai mult s-a indepartat SIF Muntenia (SIF4), aflat acum cu 33% mai jos, la 1,32 RON/acțiune. (Petru DONE)ămîna trecută. N-a fost așa, la puțin timp după deschidere au început scăderile, de neoprit pînă la jumătat
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.