Bursa de Valori a intrat din nou în ceață
Minunile nu țin, pe piața de capital, mai mult de o zi. Dacă marți, la Bursa de Valori București, apăruse din nou soarele, ieri, 14 iunie, s-a înnegurat din nou. în prima parte a ședinței se părea că piața bursieră încerca o stabilizare, atît la nivelul volatilității cotațiilor, cît și al lichidității. Se faceau tranzacții mai puține, iar prețurile principalelor acțiuni înregistrau variații mici și, în general, pozitive. Starea aceasta nu a durat pînă la final. în cea de-a doua jumătate, vînzătorii s-au manifestat mai energic, ceea ce a produs atît scăderi, cît și o îmbunătățire a lichidității. Astfel, toți indicii au încheiat pe scădere, mai accentuată la BET-FI, care după avansul de 4% de marți a finalizat ieri pe un minus de 2%.
Segmentul bancar a rămas echilibrat, cu excepția titlurilor BRD-GSG (BRD), care la final au început să scadă, închizînd la 15,5 RON (minus 1,3%), după ce rezistase destul de bine la prețuri cel puțin egale cu cel de închidere din ziua precedentă (15,7 RON). Banca Transilvania (TLV), de exemplu, a fost mai stabilă. Cursul nu a scăzut sub 0,87 RON/acțiune și a închis pe o ușoară creștere, de 0,6%, la 0,8750 RON.
Sectorul petrolier a avut parte de același final nefericit, cu ușoare scăderi. O volatilitate mult mai mare a caracterizat cursul acțiunilor Rompetrol Rafinare (RRC), care a săltat brusc după deschidere și s-a menținut un timp la o creștere de 2%. Finalul, însă, a readus cotația de cumpărare și prețul de referință sub palierul de 0,07 RON, cu închidere la 0,0696 lei noi (minus 0,6%). Petrom București (SNP) și-a fixat, de data acesta, un palier maxim la 0,5 RON/acțiune (spre deosebire de ultimele ședințe, în care acesta era pragul minim). Nu s-a depărtat însă prea mult de el, pînă la final, cînd o nouă serie de vînzări a dus la un preț de închidere de 0,4950 RON (minus 1%).
Cea mai tranzacționată societate de la prima categorie și, pînă aproape de finalul ședinței, din întreaga piață a fost Rolast Pitești (RLS). Acesta datorită unui pachet de peste 37 de milioane de acțiuni tranzacționat în piața principală, la prețul de 0,0675 RON/acțiune (plus 14,4%), maximul posibil al zilei. Pachetul transferat reprezintă 14% din capitalul social al companiei. în ultimele luni s-au transferat pachete mari de acțiuni RLS, unde pachete de control erau deținute de fonduri de investiții cipriote, unele dintre acestea vînzîdu-și din participații. La nivelul ultimului preț, de 0,0650 RON, titlurile RLS înregistrează o creștere de 10,2%, cea mai mare din piață.
SIF-urile au debutat cu bine ieri, pe creștere, după care au avut o oarecare volatilitate, cursurile învîrtindu-se în jurul celor de închidere de marți. însă, la final, toate au fost lovite de o serie de vînzări, astfel că au început să apară scăderi semnificative. Performerul de marți a fost perdantul de ieri: SIF Moldova (SIF2), care a închis pe o scădere de 3,6%, la 1,61 RON/acțiune. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.