Ianuarie cu explozii bursiere și maxime istorice devenite amintiri
Bursa a confirmat, pentru al optulea an consecutiv – spun specialiștii și comentatorii -, regula conform căreia primele zile de tranzacționare din an aduc cîștiguri importante investitorilor. Față de prima zi, ieri, 4 ianuarie, Bursa de Valori București a întrecut mult nivelul lichidității, de aproape trei ori. Investitorii s-au întrecut și ei și au investit în tot ce au găsit, astfel încît din valoarea totală de aproape 90 de milioane de lei, doar o treime a fost făcută pe acțiuni ale societăților de investiții financiare (SIF).
Primii cinci emitenți, după valoarea totală, au fost Petrom, SIF3, SIF 2 și SIF 5 și Banca Transilvania. SIF Moldova a avut, între suratele ei, cea mai ponderată creștere în valoarea acțiunii, dar a marcat un nou maxim istoric, de 2,45 de lei, după ce a mai dat unul în prima zi din an. Interesul pentru acțiunile ei a fost, însă, mult mai mare, în 4,2 milioane de acțiuni și 10,3 milioane de lei lichiditate. SIF Moldova a ajuns, astfel, la o capitalizare bursieră de aproape 1,3 miliarde de lei. In ședința de ieri – ne-au informat analiștii de la Onlinebroker – s-au făcut și două deal-uri (tranzacții speciale, de mare anvergură) pe SIF2 și SIF5, în valoare totală de 3.625.550 de lei. Cel de pe SIF2 Moldova s-a facut la prețul de 2.45 de lei pe acțiune, volumul fiind de 935.000 de titluri, din trei tranzacții. Cele cinci societăți de investiții financiare au înregistrat tendința de creștere, indicele BET-FI apreciindu-se cu 4.26% – cu 2.153,35 de puncte față de ședința anterioară. Valoarea totală a tranzacțiilor cu titluri SIF a fost de 40.610.725 de lei.
Scumpirea acțiunilor în ianuarie – spun tot specialiștii – este o regulă care se aplică destul de des și pe bursele externe, determinată de optimismul de început de an sau vînzări mai mari de la finalul anului anterior. Nu e de neglijat nici interesul pentru această perioadă din partea unor investitori care știu că acum crește automat prețul. Ca și anul trecut, creșterile din prima perioadă nu înseamnă continuitate tot anul sau măcvar o bună parte din primul semestru. Surprize pot să apară oricînd. Sînmt, însă, destule semne de stabilitate. Schimbarea modului de impozitare ar fi unul, prin investitori care cumpără înapoi acțiunile vîndute la finalul anului trecut pentru marcarea profiturilor la o cotă de impozitare de 1%. Cota a crescut anul acesta la 16% pentru acțiunile deținute pentru mai puțin de un an.
Ieri nu a mai fost tranzacționat nici un emitent băcăuan la Bursă. Aerostar a avut, în prima zi, o tranzacție doar „de control”, cu 500 de acțiuni, ca de obicei în ultimul timp și la același preț al acțiunii, 4,05 lei. La fel, la Rafo investitorii au „plusat” tot marți în 28 de tranzacții, care însă în final au dus valoarea acțiunii în jos, la numai doi lei. Sofert și Robinete Industriale Bacău rămîn, și la acest început de an nou, oprite de la tranzacționare, prima la la valoarea de 0,0118 lei pe acțiune din 4 octombrie, a doua la 2,05 lei din 7 septembrie. Uton nu a fost tranzacționată și a rămas la valoarea de 10 lei din 16 decembrie. (Petru DONE)i din 16 decembrie. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.