Lichiditățile scad, dar Bursa își conservă creșterile
Ieri, 20 august, am avut la Bursa de Valori (BVB) o ședință de creștere puternică. Practic, s-au consemnat primele semnale mai vizibile de stopare (cel puțin temporară) a trendului descendent destul de puternic din ultimele săptămîni. „Cauzele care au terminat apariația acestor semnale pozitive au ținut tot de piețele externe – au apreciat analiștii de la KTD Invest. în după-amiaza de vineri, banca centrală a SUA a luat măsuri de sporire a lichidității pieței monetare interbancare și acesta a luat din presiunea negativă asupra burselor. Ca atare, imediat după anunțul oficial al deciziei de politică monetară luată de FED, bursele europene care încă mai erau deschise la acea oră au început să crească semnificativ, iar bursele americane au afișat, la rîndul lor, la închidere, creșteri importante. Valulul de optimism s-a propagat la deschiderea de luni a piețelor asiatice, acestea crescînd, la rîndul lor, cu 3 – 4 puncte procentuale. Era normal, așa cum BVB s-a corelat pe scădere cu toate aceste piețe internațioale, și acum, cînd tendința a fost una optimistă pe plan global, ca și actiunile tranzacționate la București să afișeze aprecieri”.
Creșterile s-au manifestat încă de la deschidere și încă de o manieră foarte violentă. Acțiunile SIF3 Transilvania afișau, la un moment dat, aprecieri de peste 12 procente, în vreme ce titlurile Biofarm București creșteau cu mai bine de 8%. Ce-i drept, însă, aprecierea acțiunilor BIO poate să nu fie pusă doar pe seama conjuncturii generale a bursei, ci mai ales pe seama anunțului de convocare a adunării generale extraordinare a acționarilor pentru majorarea capitalului social. Se propune, în convocatorul venit vineri seara, o creștere de circa 73% a capitalului social, prin emisiune de noi acțiuni care să fie subscriese cu numerar de acționarii existenți, la prețul de 0,1 lei pe acțiune (egal cu valoarea nominală). Data la care va avea loc adunarea generală este 19 septembrie, iar data de înregistrare pentru identificarea acționarilor care pot să beneficieze de dreptul de preempțiune este 5 octombrie.
Tendința ascendentă a fost una aproape generalizată, dintre companiile cele mai lichide de la BVB doar Compa Sibiu și Rompetrol Rafinare Constanța încheind ziua în ușoară scădere. De asemenea, s-a putut constata un interes foarte scăzut pentru acțiunile Turbomecanica București și Alumil Rom Industry.
Creșterile cele mai agresive au aparținut SIF-urilor și băncilor. Toți cei patru indici ai pieței au închis ziua în creștere de peste 2,7%, în condițiile în care BET-FI afișa chiar o apreciere de 4,92%. Totuși, lichiditatea tranzacțiilor a fost destul de scăzută, valoarea totală a schimburilor cu acțiuni ridicîndu-se doar la nivelul de 16,9 milioane de euro, sub media zilnică din ultimele 20 de ședințe de tranzacționare. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.