Scăderi la Bursă pe toate palierele
Ședința de ieri, 6 noiembrie, de la Bursa de Valori, a fost caracterizată de scăderi ample în toate domeniile, pe un nivel al lichidității de trei ori mai mare decît cea înregistrată în ședința precedentă, de aproximativ 69,7 milioane de lei (20,7 milioane de euro). Astfel, la închiderea ședinței, indicele general al pieței marca o pierdere de 2,21%, iar primele zece cele mai lichide acțiuni înregistrau o depreciere medie de 2,31%.
Titlurile emise de societățile bancare au închis pe primele locuri în clasamentul pe lichiditate. Astfel, BRD a înregistrat un rulaj de 23,1 milioane de lei, după o tranzacție cu un volum de aproape 0,5 milioane de acțiuni, efectuată la un preț de 24,5000 lei/acțiune, minimul zilei. Noul preț de referință s-a stabilit la 25,3000 lei/acțiune, cu 2,69% mai mic decît cel de la închiderea ședinței de luni. Titlurile emise de Banca Transilvania (TLV) au pierdut 2,29%, pînă la un curs de 0,8550 lei/acțiune, nivelul lichidității depășind 9,1 milioane de lei. Cea de-a treia bancă listată, Banca Comercială Carpatica (BCC), s-a remarcat prin tranzacțiile cu volume importante, rulajul înregistrat la închidere fiind de 3,7 milioane de lei. Cursul s-a stabilit la 0,4700 lei/acțiune după ce a scăzut cu 2,69%.
SIF-urile au scăzut în medie cu 2,09%, cel mai tranzacționat din sector fiind, ca și în ședința precedentă, SIF Oltenia (SIF5), cu 5,6 milioane de lei, cursul la închidere ajungînd la 4,1500 lei/acțiune (minus 2,12%).
Și sectorul petrolier a fost afectat de tendința pieței, marcîndu-se o pierdere de 3,64% a cursului acțiunilor Rompetrol Rafinare (RRC), pînă la 0,1060 lei/acțiune, pe un rulaj de 2,8 milioane de lei, și o pierdere de 1,92% a cursului acțiunilor Petrom (SNP), pînă la 0,5100 lei/acțiune, nivelul lichidității apropiindu-se de 2,4 milioane de lei.
O tendință crescătoare au avut-o titlurile Zentiva (SCD), cursul la închidere ajungînd la 1,4000 lei/acțiune, marcîndu-se, astfel, o apreciere de 5,26%, pe o lichiditate scăzută, însă, de doar 0,1 milioane de lei.
în segmentul Rasdaq, valoarea totală tranzacționată a fost de aproximativ 17,1 milioane de lei (5,1 milioane de euro), cele mai tranzacționate acțiuni pe RGBS fiind cele emise de Prospecțiuni București (PRSN), cu 1,1 milioane de lei. Acestea au închis la 39,9000 lei/acțiune (minus 3,86%).
Pe piața XMBS, s-au realizat tranzacții în valoare de 6 milioane de lei cu titluri Romcab Tîrgu Mureș (MCAB), prețul la închidere fiind de 10,0000 lei/acțiune, cu 5,26% mai mare dacît prețul de referință. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.