Piața de capital

Administrator

Tranzacțiile la Bursă se reechilibrează

După ce deschiderea ședinței de marți, 6 noiembrie, de la Bursa de Valori, a consemnat scăderi puternice la nivelul tuturor indicilor, ședința de ieri, 8 noiembrie, a fost caracterizată de ușoare reveniri în a doua jumătate, odată cu încetinirea ritmului vînzărilor și revenirea unui entuziasm la cumpărare. Nu a fost, însă, suficient ca piața să se întoarcă, dar se remarcă lichiditatea mai bună față de ultima perioadă, valoarea tranzacționată fiind de 55,63 de milioane de lei. Indicii pieței au înregistrat, la închidere, valori mai scăzute decît cele din ziua precedentă. Si astăzi, cea mai importantă corecție a suferit-o BET-FI, care a închis la 73.258,37 puncte, în scădere cu 1,55% față de valoarea de referință. Indicele BET-C s-a diminuat cu 97,11 puncte, pînă la valoarea de 6.481,90 puncte (minus 1,48%).
O lichiditate deosebit de ridicată a fost înregistrată de titlurile SIF Oltenia (SIF5), care, pe fondul unei corecții de 0,99%, au închis la 4,0200 lei/acțiune. Rulajul zilnic a depășit 12,8 milioane de lei, ceea ce înseamnă peste 29% din valoarea totală înregistrată ieri, cumulat BVB ăi segmentul Rasdaq.
Și celelalte SIF-uri au avut o nouă zi de corecție. SIF Moldova (SIF2) a închis la 3,3000 lei/acțiune, suferind o corecție mai scăzută decît BET-FI, rulajul zilnic fiind de 8,94 milioane de lei. însă cea mai amplă depreciere, de 2,59%, a avut-o SIF Muntenia (SIF4), ultimul preț fiind de 2,2600 lei/acțiune, tranzacțiile de ieri ridicîndu-se la 2,97 de milioane de lei.
BRD a fost și ieri o acțiune intens tranzacționată (valoare totală 4,88 de milioane de lei), închizînd ședința la 24,9000 lei/acțiune, cu 2,35% mai jos decît la deschidere.
Sectorul petrolier a urmat tendința de scădere a pieței, însă aici am avut parte de mai mult spectacol. Rompetrol Rafinare (RRC) a avut o evoluție puternic oscilantă, variind între 0,1030 lei/acțiune (minim în prima parte a ședinței) și 0,1100 lei/acțiune (maximul atins la jumătatea ședinței, în urma unui val de cumpărări manifestat pe toate acțiunile grupului Rompetrol). Cursul de închidere a fost 0,1060 lei/acțiune, identic cu prețul mediu la care au fost tranzacționate titlurile ieri, iar valoarea totală a tranzacțillor a ajuns la 2,26 de milioane de lei. Petrom (SNP), cu o valoare a tranzacțiilor de numai 0,75 de milioane de lei, a închis la 0,5100 lei/acțiune, corecția suferită fiind, însă, mai amplă (1,92%) decît cea a principalului concurent. O tendință crescătoare au avut-o și titlurile Rompetrol Well Service (PTR), după o perioadă nefastă. Cursul a închis, ieri, la 1,4500 lei/acțiune, marcîndu-se, astfel, o apreciere de 1,40%, pe o lichiditate scăzută, însă,, de doar 0,2 milioane de lei.
în segmentul Rasdaq, valoarea totală tranzacționată a fost de aproximativ 11,62 de milioane de lei, cele mai tranzacționate acțiuni pe RGBS fiind cele emise de Imotrust Arad București (ARCV), cu 1,62 de milioane de lei. Acestea au închis la 3,1100 lei/acțiune (minus 5,76%), tendința de depreciere dată de zilele trecute menținîndu-se și ieri.
Tranzacții importante s-au efectuat și cu titlurile Braiconf Brăila (BRCR). Rulajul zilnic a fost de 1,15 milioane de lei, în condițiile în care cursul a suferit o corecție de 1,82%, pînă la 0,5400 lei/acțiune. A fost vorba de un singur ordin mai mare, de peste 2,2 milioane de acțiuni (4,9% din capitalul social).
Aprecieri semnificative a avut Rompetrol București (VEGA), de fapt acesta fiind motorul creșterilor din rîndul companiilor Rompetrol de ieri. Cursul VEGA a închis cu 7% mai sus față de miercuri, la 0,1830 lei/acțiune, după ce a atins, la jumătatea ședinței, palierul de 0,2 lei. Urmare a rezultatelor bune anunțate pe primele 9 luni (trecere pe profit), UPET Tîrgoviște (UPET) a avut parte de o evoluție excelentă a cursului, care a urcat cu 25%, pînă la maximul posibil de 1,3000 lei/acțiune, piața fiind, la un moment dat, fără ofertă. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.