Piața de capital

Administrator

Acțiunile Rompetrol se vînd pe capete

Piața de ieri, 22 februarie, la Bursa de Valori București, a fost una liniștită, dar în creștere. Pentru investitorii în acțiuni Rompetrol Rafinare Constanța (RRC) ziua de ieri a fost, însă, la fel de grea ca și precedenta. De cînd a început scandalul în care este implicat președintele grupului Rompetrol, Dinu Patriciu, acțiunile companiei au scăzut drastic, ajungînd la ședința de ieri să scadă pînă la un maxim de 14,7%, aproape de cele 15 procente cît reprezintă limita admisă de sistemul pieței. Ieri valoarea acțiunii RRC s-a îmbujorat, adică a crescut cu 2,21 de procente, dar în piață s-au vehiculat ordine pentru aproape 43 de milioane de acțuni. Astfel, Rompetrol a fost ieri cea mai activă societate din piață. Luni s-a înceract o cădere și pe societățile de investiții financiare, dar ieri și acești emitenți și-au revenit. în total, Bursa a cîștigat în lichiditate și a ajuns la peste 70 de milioane de lei.
Pe piață s-au mai impus Petrom și BRD-GSG, dar și SIF Moldova și SIF Oltenia, care au intrat cu Rompetrol în Top 5 – topul celor mai lichizi emitenți. SIF Moldova a crescut ieri după trei zile de scădere, o creștere de numai 0,83 de procente, pînă la 2,44 de lei pe titlu. în piață nu au fost decît 325 de tranzacții, cu aproape 1,2 milioane de acțiuni, iar lichiditatea emitentului au ajuns la aproape 2,9 milioane de lei. SIF-urile nu dau, în acest an, un dividend mai mare de 0,06 lei pe acțiune, însă brokerii cred că o scădere mai mare și pe piața de capital nu mai este posibilă și cred în stabilizarea acestui segment de piață.
în ceea ce privește celelalte societăți băcăuane listate la Bursa de Valori, ieri în ring au mai intrat Rafo Onești, la care după numai șase tranzacții, cu numai 280 de acțiuni, valoarea pe unitate a scăzut la 1,82 de lei. Pe piață a apărut un comunicat al Balkan Petroleum, care susține că a ținut adunarea generală a acționarilor din luna februarie, deși aceasta fusese din nou suspendată, în care a cerut administratorului V&V București 122 de milioane de dolari daune din confruntarea sa cu Calder A Internațional. Aceasta ar putea înteți jocurile cu acțiuni Rafo în piață. în schimb, Aerostar a scăzut ieri, dar a înregistrat cea mai mare creștere în numărul acțiunilor rulate și în lichiditate. După 10 tranzacții cu 8.500 de acțiuni, s-a ajuns la o lichiditate de 42.135 de lei și o valoarea a titlului de 4,83 de lei. Consiliul de Administrație al Aerostar a propus acționarilor un dividend brut pentru anul 2005 de 0,44 de lei, ceea ce a mai înviorat puțin masa de investitori pe piața de capital. Sofert și Robinete Industriale Bacău au rămas tot oprite de la tranzacționare, prima la valoarea de 0,0118 lei pe acțiune din 4 octombrie, a doua la 2,05 lei din 7 septembrie. Nici Uton nu a fost tranzacționată și a rămas la valoarea de 10 lei din 16 decembrie. Pe piața Rasdaq nu a fost tranzacționat nici un emitent băcăuan, de la începutul acestui an. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.