Trend anemic, dar creșteri viguroase
Luna martie a venit cu creșteri la Bursa de Valori București, după o lună februarie modestă atît ca lichiditate, cît și sub aspectul evoluției cotațiilor. Indicii BET și BET-C au închis la variații negative, sub influența nefastă a acțiunilor Oltchim, revenite ieri, 1 martie, în piață după o mai lungă perioadă de absență. Majoritatea acțiunilor reprezentative de la bursă prin lichiditatea lor au înregistrat creșteri ale cotațiilor și încă de la început au predominat ordinele de cumpărare. Ședința poate fi privită ca un revers al scăderilor din ultimele zile sau poate fi începutul unei noi tendințe de creștere, zilele următoare urmînd să confirme una sau alta dintre cele două variante. în total, au fost derulate tranzacții în valoare de aproape 36 de milioane RON, iar indicele BET-FI a crescut cel mai mult, cu 3,2%, depășind 50.000 de puncte.
Cel mai tranzacționat emitent al ședinței a fost Rompetrol Rafinare Constanța (RRC), cu un rulaj de 6,3 milioane RON. După evoluția bună de ieri, cursul RRC a scăzut de la un maxim de 0,1100 RON, atins chiar după deschidere, la 0,1040 RON (- 1,9%), atins în urma unor ordine mai mari de vînzare din ultimele minute ale ședinței prelungite. Ca lichiditate, RRC s-a menținut bine, deasupra mediei din februarie, în total fiind tranzacționate aproape 59 de milioane acțiuni. Segmentul petrolier a mers, în general, mai slab, în afară de RRC – singurul titlu din primele zece mai lichide care a scăzut – nici SNP nu a reușit o performanță foarte bună și a închis la același preț ca ieri, 0,6250 RON/acțiune.
Oltchim Rîmnicu Vîlcea (OLT) a revenit în piață, după cîteva săptămîni de absență. Conducerea societății a solicitat suspendarea de la tranzacționare în 10 februarie, în vederea posibilității emiterii unui act normativ prin care să se reglementeze litigiul cu acționarii ce au contestat majorarea capitalului social. Daca în primele minute ale ședinței există oarecare susținere la cumpărare, ce a permis ca deschiderea să se facă la 0,4800 RON/acțiune, ulterior aceasta s-a subțiat considerabil. Nu a trecut mult și cursul ajungea la un minim de 0,4510 RON, pentru ca ulterior să se stabilizeze (în jur de 0,4600 lei noi) și să închidă la 0,4590 RON (- 8,2%). Evoluție oarecum firească pentru acțiunile OLT, avînd în vedere că litigiul cu minoritarii a rămas încă suspendat și că aceste acțiuni au absentat din piață în perioada de scădere din a doua jumătate a lunii februarie.
De la prima categorie, cel mai bine a evoluat Biofarm București (BIO), emitent pe ale cărui acțiuni analiza fundamentală (a rezultatelor financiare) le recomandă ca cele mai subevaluate din sectorul farmaceutic. Pe volume mai mari, cursul a crescut în prima jumătate de oră la maximul de 0,69 RON/acțiune, nivel la care a și închis (plus 4,6%), pînă la final neavînd fluctuații notabile.
Segmentul SIF a scăzut cel mai mult în luna februarie, în medie cu circa 9%. Ieri, însă, a avut loc o revenire bruscă și, tot ca medie, prețurile au urcat cu circa 3%. Cel mai tranzacționat a fost SIF Moldova (SIF2), cu un rulaj de 3,7 milioane RON, în condițiile în care cursul a închis ședința la maximul de 2,47 RON/acțiune (plus 3,4%). (Petyru DONE)care a și închis (plus 4,6%), pînă la final neavînd fluctuații notabile.
Segmentul SIF a scăzut cel mai mult în luna februari
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.