Pictorul Ion Burlacu își sărbătorește ziua cu specialități românești și surprize

Administrator

O țuică bună, un vin de Panciu, dar și suprize pe care le-a pregătit special pentru această zi, și pe care nu le dezvăluie. Acestea vor fi bucuriile pentru ziua de Sfîntul Ion, pe care pictorul Ion Burlacu le va face prietenilor săi. Și nu acasă, ci la atelierele din strada Mioriței, acolo unde, alături de șevalet și culori, își petrece o bună parte din timp, alături de alți colegi de breaslă. „Am o țuică de la niște prieteni, de o calitate fără comentarii. Mai am și un vin bun, de Panciu, procurat tot de la prieteni. Vor mai fi și surprize, pe care nu le pot destăinui acum”, ne-a spus pictorul Burlacu.
Cunoscutul artist plastic băcăuan a așteptat sfînta zi de astăzi, pentru a se reîntîlni cu amicii, a mai sta la un pahar de vorbă și a-și reaminti de zilele frumoase din filiala Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici. „De regulă, în această zi, ne dădeam cadouri reciproc, unii altora, lucrări de artă. Era un obicei care s-a pierdut. De asemenea, la ateliere ne întîlneam vreo trei colegi și făceam o adevărată petrecere. O dată a venit domnul Gheorghe Velea, președintele filialei, cu tot personalul de la Fondul Plastic, și a ieșit ceva deosebit de frumos. Velea era un spirit aparte, care s-a dus și care ne lipsește. Știa să ne adune, să ne stimuleze”, și-a amintit pictorul.
Alt Ion, pictorul Mihalache, va sta ceva mai potolit de sfîntul Ioan. Va fi acasă, cu familia, convins că Sfîntul Ioan nu este o zi pentru petreceri. „âmi vin rudele, cu care nu m-am văzut de sărbători. O să fie o masă în familie. Nu prea cred că le mai arde oamenilor de petreceri, după Crăciun și Revelion”, ne-a lămurit Ion Mihalache. Alți sărbătoriți din lumea artelor plastice băcăuane sînt Ion și Ioana Lăzureanu. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.