Pînă unde poate merge distracția?

Inițial, am vrut să scriu un articol în care să încerc să evidențiez cum în ziua de azi, și mai ales în societatea românească, estetica și frumusețea fizică și spirituală sînt influențate de o mentalitate eronată și de ignoranță. însă am considerat că evenimentul la care am participat va vorbi mai mult de la sine decît „narațiunea mea”.
întîmplarea a făcut ca, într-o zi de joi, să mă atragă darabana tobelor spre centru. Și acolo: surprize, surprize! Centrul plin de lume, dintre care 75% minori, pînă în 15 ani, care alergau unii după alții, unii cu motiv (la fața locului erau amplasate și coșuri de basketball), iar alții, probabil, numai ca să se simtă bine, călcîndu-i în picioare pe adulți (să o mai pățească și ei!!!). Cu toate acestea, direcția spre care, involuntar, mă trăgeau picioarele era apariția de pe mica scena amplasată în fața hotelului Decebal. Acolo, în ritmul unui „latinesc” gen „meniaito” își spînzurau picioarele goale și își unduiau buricele (la fel de goale) cinci puștance de-a VI-a sau a VII-a, mai ceva ca-n legenda cu melodia sirenelor. Oarecum bulversată, am zis să le mai acord o șansă, pentru că au plecat fetele alea cu niște zîmbete pe fețe, de aveai impresia ca au cîștigat la Loto. A doua prezentare m-a mai liniștit pentru că, deși puștoaicele (mai minore decît ultimele), erau la fel de „vînturate”, măcar puteai vedea că dansau într-o manieră cît se poate de profesionistă.
însă a treia și a patra au pus capac la toate. Ambele zguduieli erau acompaniate de muzică orientală (asta, probabil, au învățat-o de la Eurovision), astfel încît clănțănirea șoldurilor cu fundurile și piepturile goale să fie justificabilă în fața auditoriului înmărmurit (cel puțin eu sigur eram). însă ce mi s-a părut cu adevărat grotesc au fost ultimele copile, care în sutien și în niște fuste în zig-zag-uri dănțuiau pe o melodie, ca și cum „lord of the dance” în persoană le urmărea cu interes.
Norocul meu că aveam hanoracul pe mine, că la cît de entuziasmate erau fetele alea, mai știi?!… Mă vedeai că urcam pe scenă în maiou, ca să aflu și eu motivul fericirii lor.
De aici nu-mi ramîn decît unele întrebări: erau părinți în publicul ăla? Și dacă da, înseamnă că și ei au descoperit metoda de a scoate din copilul lor un învingător: adică să-i expui tot ce are mai de valoare? Oare Primăria, care pe o pancardă mare sprijinea concursul Arlekin, le-a selecționat personal pe puștoaice, să vadă dacă sînt rezistente la frig? Și de cînd o brunetă cîrlionțată, de 13 ani, îmbrăcată cu fustă și sutien aurii, poate fi asortată cu un ruj de un roșu intens? Și, mai ales, poate să-mi spună cineva dacă fetele care au dansat pe melodia indiană au fost la preselecție la „Ciao Darwin”? (Petronela ANTIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!