Guvernul României a aprobat trecerea unor terenuri în suprafață se aproape 197.000 de metri pătrați de teren din fondul forestier aflat în domeniul public și din Administrația Regiei Naționale Romsilva în domeniul public al orașului Slănic Moldova, aflată în administrația Consiliului local din această localitate, pentru construirea unei pîrtii de schi. Terenul cu pricina se află în vecinătatea cunoscutului complex turistic Cerdac, din Slănic, unde urmează a fi înființată o pîrtie de schi pentru turiștii care preferă stațiunea Slănic Moldova în pogramele lor de vacanță. Hotărîrea de guvern pentru această locație turistică a fost dată cu zece zile în urmă, iar primarul stațiunii Slănic Moldova , Adrian Șerban, spune că va fi pusă în aplicare imediat, iar construcția pîrtiei de schi va fi disponibilă după terminarea lucrărilor care vor începe în primăvara anului viitor. Adrian Șerban spune că versantul montan a fost ales de o firmă specializată în astfel de construcții, după ce reprezentanții acesteia au văzut, în Slănic, mai multe vaiante de teren. „Cred că acest versant este cel mai potrivit pentru o pîrtie de schi – a spus Șerban -, iar amatorii de astfel de sporturi vor găsi aici și dotările necesare, inclusiv o mașină de fabricat zăpadă artificială”. Stațiunea Slănic Moldova a rămas, la această oră, codașa staținulilor de gen din România, după ce privatizarea principalei societăți, „Perla Moldovei”, a stopat orice alte investiții în infrastructura turistică a acestei stațiuni. Astfel, izvoarele cu ape minerale nu mai sînt, acum, o atracție ca în anii precedenți, vilele cele mai bune au fost privatizate și introduse într-un circuit inaccesibil publicului larg, iar investițiile în cele mai importante obiective au fost stopate. Slănic Moldova este, în prezent, o stațiune inabordabilă, la cheremul unor investitori privați care promit ceea ce nu s-a văzut aici niciodată. Pîrtia de schi ar fi atracția numărul unu așteptată pentru ca alte investiții specifice să apară pa agenda de interese ale altor oameni cu bani.
Ce sînt cele mai căutate pîrtii de schi
Cele mai căutate stațiuni autohtone de practicanții de schi sînt Predeal, Vatra Dornei și Poiana Brașov. Cele mai multe solicitări sînt pentru Predeal, stațiune în care există 12 părtii de schi. Aici, turiștii au posibilitatea de a schia și noaptea. De asemenea, achiziționarea instalațiilor de zăpadă artificială pe pîrtii cum sînt Clăbucet Sosire sau Subteleferic a înlăturat posibilitatea unui concediu ratat din cauza stratului de zăpadă prea subțire. Cazarea într-un hotel de 3 stele costă peste 50 de euro într-o cameră dublă, în preț fiind inclus micul-dejun. în perioada Sărbătorilor de iarnă, prețurile sînt mai mari. La aceste cheltuieli se adaugă cele de închiriere a echipamentului, 8 – 10 euro/zi, și banii plătiți pentru a urca cu telefericul sau cu teleschiul.
Poiana Brașov, pentru schiorii cu dare de mînă
în Poiana Brașov merg, în general, schiorii pretențioși. Acest lucru se reflectă și în prețurile practicate de unitățile hoteliere. Astfel, pentru o zi de cazare în cameră dublă într-un hotel de 4 stele, cu micul-dejun inclus, se cer 120 de euro, adică 60 de euro de persoană. într-un hotel de 3 stele, prețul este de 73 de euro pentru o zi de cazare. Cei care merg aici au la dispoziție 9 pîrtii de schi, dintre care una este iluminată noaptea și este dotată cu instalație pentru zapada artificială. O variantă mai ieftină pentru schiori este stațiunea Vatra Dornei, unde un loc într-o cameră dublă costă 600.000 de lei/zi, cu micul-dejun inclus.
în Alpi, doar cu 10 euro în plus la cazare
Prețurile practicate în stațiunile din țara noastră i-au făcut pe români să examineze cu mai multă atenție ofertele de pe piața externă prezentate de agențiile de turism. Este o cerere foarte mare pentru stațiunile din străinătate. Cele mai multe cereri sînt pentru Austria. Alte destinații sînt Italia, Elveția și Franța. Un loc într-o cameră dublă într-un hotel de 4 stele din stațiunea austriacă St. Anton costă 94 de euro, preț ceva mai mare decît în Poiana Brașov. Turistul va beneficia de demipensiune și de diverse gratuități pentru serviciile locale. într-o pensiune de 3 stele, locul într-o cameră dublă costă 34 – 40 de euro, în funcție de perioada aleasă pentru petrecerea sejurului. în preț este inclusă și demipensiunea. Cu 10 euro mai mult decît în Predeal, însă mult mai ieftin decît în Poiana Brașov.
Germania și Elveția, mai scumpe
în Germania, cazarea și demipensiunea într-un hotel de 3 stele costă între 50 și 85 de euro pe zi pentru o persoană, în funcție de perioada în care se face excursia. Prețurile practicate în Elveția sînt ceva mai mari. Un loc într-o cameră dublă într-un hotel de 3 stele din stațiunea St. Moritz se taxează cu 87 și 126 de euro. Dacă în acest ultim caz se poate observa că prețurile sînt ceva mai mari decît in stațiunile autohtone, în cazul stațiunilor austriece diferențele nu sînt prea mari. Unele hoteluri oferă skipass gratuit. în cazurile în care acest serviciu nu este inclus în ofertă, turistul va mai plăti zilnic între 3 și 20 de euro pentru pîrtie și alte servicii specifice. Evident, la aceste costuri se adaugă cele de transport. Totuși, chiar și în aceste condiții, mulți români preferă să schieze la mii de kilometri de țară. Este evident că sînt necesare investiții serioase pentru ca turismul de iarnă să devină din nou competitiv, iar o deplasare pînă la Predeal să fie preferată unei călătorii în Austria. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.