în ultimul deceniu, băcăuanii și-au încercat și ei norocul în afaceri cu plasarea forței de muncă în străinătate. Potrivit evidențelor ținute de inspectorii muncii, din 2002 au derulat asemenea activități peste 30 de societăți din județ. Dacă unii patroni au ieșit din domeniu din cauza ineficienței sau a unor probleme interne, alții au primit lovitura de grație în momentul intrării țării în comunitatea europeană.
Pentru a vedea cum a evoluat la Bacău plasarea lucrătorilor peste hotare, am încercat să contactăm societățile aflate în lista Inspectoratului Teritorial de Muncă. Unele apăreau cu mențiunea «nu mai există», altele nu mai figurau printre abonații Romtelecom, iar patronii altora ne-au declarat că s-au lăsat de această activitate. „Mă ocup cu asta de doi ani, dar trebuie să mă reprofilez. Oamenii pot pleca acum oriunde la muncă și pot negocia direct contractele, obținînd condiții poate mai proaste decît în contractele noastre, dar mai rentabile pentru ei. După aderare, genul acesta de activitate a devenit prea complicat pentru firmele mici. Au apărut diferențe între ce apare în ofertele străine și ce găsesc muncitorii la fața locului și nu merită să nu dormi noaptea de grija celor pe care-i trimiți peste graniță și pentru care porți o răspundere”, a explicat Monica Cristea de la firma Tikal. în cele din urmă, am dat peste două firme a căror activitate nu a fost afectată de aderare. Secretul lor? «Au Pair» și «Work-and-Travel»!
Ieri client, astăzi prestator de servicii
Teodor Dănculea și societatea Timasato sînt pe piață de zece ani. Plasează în străinătate circa o sută de persoane pe an, majoritatea pe Au-Pair, în Marea Britanie și Franța, dar și șoferi de tir, în Canada. „Au-Pair e un acord european destinat tinerilor necăsătoriți și menit să-i ajute să învețe o limbă străină și să facă primii pași în străinătate într-un mediu protejat, prin intermediul unui job ce presupune baby-sitting și munci ușoare în gospodărie. Salariile pornesc de la 300 de euro pe lună și pot ajunge și la 600. în general, pleacă prin Au-Pair studenții, cei care nu intră la facultate sau cei care doresc să vadă o țară străină”, a explicat el. Pentru Anglia, de exemplu, plecarea prin Au-Pair costă circa 500 de euro, iar după un an persoana poate să ceară permis de muncă general.
Laura Perju de la Your Opportunity a fost cu ani în urmă ca Au-Pair în Statele Unite și Germania. „Mă ocup de cinci ani cu plasarea de lucrători în străinătate. Trimitem în jur de 100 de persoane pe an, în special în America, prin Au-Pair și Work-and-Travel. Au-Pair-ul în SUA e oarecum diferit. Dacă în Marea Britanie tînărul poate urma doar un curs de limbă, în State el se poate înscrie la orice curs din orice domeniu, acesta putîndu-l ajuta ulterior să-și continue studiile acolo și chiar să se angajeze. Un Au-Pair în SUA plătește pentru a pleca circa 730 de dolari și cîștigă cam 650 de dolari pe lună”, a precizat ea. Pe de altă parte, programul Work-and-Travel se adresează doar studenților fără restanțe și cunoscători ai englezei, este doar pentru America, are caracter sezonier și oferă posturi în sectorul hotelier, în parcuri de distracție sau pe vase de croazieră. Plecarea costă circa 1.850 de dolari, dar salariile se ridică și ele la 1.300 de dolari pe lună. Majoritatea tinerilor care pleacă în străinătate prin Au-Pair și Work-and-Travel încearcă să se stabilească acolo, au spus reprezentanții ambelor firme. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.