Singura cale de acces între Modova și Ardeal este podul din Tîrgu Ocna, situat la intersecția dintre Slănic Moldova și Comănești. Podul peste rîul Trotuș a ajuns, însă, într-o stare jalnică și din cauza viiturii ce a lovit orașul Tîrgu Ocna în luna iulie a anului trecut. De atunci și pînă acum, circulația se face pe un singur sens pentru că pe cealaltă direcție de mers podul a început ușor, ușor să se surpe.
Pentru că podul aparține de „Drumurile Naționale”, administrația locală din Tîrgu Ocna nu a făcut nimic pentru refacerea lui. Singurele lucrări de consolidare au constat în umplerea cu pămînt a cîtorva cauciucuri, care ulterior au fost prinse în piciorul avariat al podului.
Ștefan Șilochi, primarul din Tîrgu Ocna, dă vina pe cei de la „Drumuri Naționale”, pe care-i acuză că nu sînt interesați de pod, dar mai ales de siguranța traficului. „Este un reprezentant de la Drumuri Naționale aici în oraș, dar nu face nimic pentru pod. Au pus niște cauciucuri cu pămînt, și gata reparația. Dacă podul ăsta cade, vor avea de suferit o mulțime de oameni”, ne-a decalarat primarul Șilochi.
La cum arată podul cu pricina, se pare că nu mai are mult de stat în picioare pentru că surparea este destul de accentuată. Revoltător este că toate aceste lucruri se petrec într-un oraș declarat stațiune turistică de interes național. (Alexandru COVACI)e aici în oraș, dar nu face nimic pentru
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.