Politicul – ca speranță de mai bine

Am definit deja politicul ca fiind domeniul stabilirii și urmăririi scopurilor umane în funcție de mijloacele existente sau posibil de atras. De regulă, scopurile stabilite liber și autonom de către o persoană sau alta reprezintă materializări ale unor speranțe explicite sau implicite, sînt dorințe, respectiv formulări referitoare la ce ar trebui făcut pentru a ajunge la compliniri ale unor lipsuri conștientizate.

Etimologic, cuvîntul „politic” provine din grecesul „polis”, tradus, de regulă – în buna tradiție materialistă – prin „cetate, oraș”. În realitate, polisul era spațiul unei existențe umane socializate pe motive de eficiență, securitate și de… comunitate de scopuri. Expresia aristotelică definește omul ca pe un „zoon politikon” și a fost tradusă prin „animal politic”, dar mai sugestiv ar fi „ființă socială” (socializată) sau chiar „persoană care își atinge scopurile/își împlinește speranțele prin ceilalți semeni, prin socializare”. În mod cert, cuvîntul „polis” face referire la scopuri individuale atinse în comun prin combinări mai avantajoase și mai eficiente. Altfel, la ce bună asocierea oamenilor în sate, orașe, state sau uniuni?

Așadar, orice politic are economicul aferent, la fel cum orice scop are atașate implicit mijloacele apte să ducă la atingerea acelui scop. Orice comunitate umană este, așadar, nu doar un polis, ci un eco-polis, o sumă de mijloace (poziție geografică, infrastructură, activități de prelucrare a resurselor, informații și nivel de educație, surse de energie etc.). Deloc întîmplător, în lucrarea apocrifă atribuită lui Aristotel și intitulată „Economica”, se vorbește pentru prima oară despre „economie politică” în sensul de economie publică, economie care este gestionată în folosul comunității (al polisului). Mai succint, „economia politică” este ceea ce am denumit un Ecopolis.

Acest punct de vedere personal are o vechime de peste un sfert de secol, dar explicarea sa și argumentele utilizate au fost mereu diferite în funcție de reacțiile primite. Acest punct de vedere pe care, recunosc, nu l-am găsit la nici un alt autor (dintre cei pe care i-am citit, desigur) nu este esențialmente diferit de unele definiri ale politicului. Elementul suplimentar pe care doresc să îl induc în definirea politicului este dimensiunea teleologică, finalitățile pe care indivizii, societățile și chiar umanitatea le urmăresc. Politicul a primit și primește în continuare definiții și explicații ad-hoc care ajută la atingerea unor scopuri personale, adesea împotriva intereselor semenilor. Una dintre cele mai cunoscute definiri este aceea că politicul este domeniul luptei pentru putere, pentru supremație într-o societate. Or, a limita definirea politicului la atingerea unui scop personal (cîștigarea puterii) este nu numai incorect, ci și contrar esenței reale a ideii de politic, aceea de a atinge scopuri agreate și urmărite de indivizi conștienți și bine informați. Mai mult, o asemenea definire este o motivare și o incitare la dictatură, la conduceri unipersonale și la subminarea pe termen lung a ideii de democrație. Sugerez, prin această ultimă precizare, că problema definirilor este fundamentală pentru ca lucrurile să evolueze coerent și în favoarea majorității.

Politica este dimensiunea teoretică a politicului practic. Politica este activitatea de gîndire și regîndire a strategiilor de atingere a unor scopuri în funcție de noile mijloace sau contexte apărute. Fiecare individ face politică în sensul că se preocupă de formularea unor scopuri de urmat și atrage, pentru aceasta, mijloacele adecvate și agreate de comunitatea în care trăiește. Identificarea politicului și a politicii cu activitatea partidelor este o eroare fundamentală, generatoare de confuzii și de manipulări antiumane. Oameni politici, în sensul de oameni ai cetății, sîntem cu toții, nu doar cei care cotizează la un partid! A fi apolitic înseamnă a nu fi interesat de treburile cetății, inclusiv a fi dezinteresat de urmărirea propriilor interese, ceea ce poate fi adevărat doar în cazuri patologice. Din păcate, mulți cred că expresia înseamnă a nu face parte dintr-un partid sau de a-i favoriza acțiunile. Toate ONG-urile sînt asociații politice (adică lucrează în folos comunitar), dar majoritatea dintre ele declară – în Statut – că sînt apolitice!

Desigur, o temă ca definirea politicului și a derivatelor sale merită dezbateri ample și argumentate pentru a putea să avem un limbaj inteligibil și pentru a putea comunica. Altfel nu putem fi cu adevărat o societate, o comunitate, o națiune sau o uniune, ci – cel mult – o sumă de indivizi, o populație care contează doar statistic, ca număr. (Liviu DRUGUS, Universitatea Bacovia)r „persoană care își atinge scopurile/își împlinește speranțele prin ceilalți semeni, prin socializare”. În mod cer

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!