Capitanul erou Ioan Boros, cazut la datorie pentru apararea tinutului Herta, la 29 iunie 1940, a fost pomenit miercuri, 30 iunie, orele 10.30, în cadrul unei slujbe religioase oficiate la mormintul sau din cimitirul Central din Bacau de catre un preot de la biserica ”Sf. Mare Mucenic Gheorghe”. Pentru urbea bacauana a a devenit o traditie ca acest vrednic erou al Armatei Romane sa fie pomenit an de an de catre Asociatia Nationala Cultul Eroilor, filiala ”Col. Cornel Chiries” din Bacau, si parohia ”Sf. M.Muc. Gheorghe”, al carei paroh este preotul Vasile Radu. ”De 12 ani, aceasta asociatie si parohia ”Sf. Gheorghe” se implica pentru pastrarea vie a memoriei acestui erou, care în urma cu 70 de ani, a fost ucis de trupele de ocupatie sovietice, deoarece a refuzat sa retraga batalionul sau din tinutul rominesc al Hertei. Este o implicare si o colaborare deosebita, pentru care vreau sa multumesc parohiei Sf. Gheorghe, preotilor de acolo, în mod special preotului paroh Vasile Radu, si tuturor celor care s-au implicat pentru buna organizare a acestei sarbatori”, a mentionat în cuvintul rostit la finalul slujbei, col. (r) Paul Valerian Timofte, presedintele Asociatiei Cultul Eroilor. Citindul pe prof. dr. Ioan Murariu, colonetul Timofte a tinut sa mai precizeze ca ” eroul capitan Ioan Boros nu este numai un erou ca atitia altii, ci si un simbol al curajului, eroismului, devotamentului si al dragostei de tara, deoarece în iunie 1940, din proprie initiativa, si prin jertfa suprema, a salvat onoarea Armatei Romane, care, în împrejurarile grave de atunci, si fara voia ei, a trebuit sa abandoneze fara lupta Basarabia si nordul Bucovinei”. La ceremonia religioasa au participat soldati din cadrul Batalitonului de artilerie antiaeriana 01608 Bacau, Consiliul Director al Asociatiei ”Cultul Eroilor”, reprezentanti ai Veteranilor de Razboi si credinciosi bacauani.
Lasă un răspuns