Poștașii renunță la grevă

Redacția Ziarul de Bacău

Angajații Companiei Naționale „Poșta Română” au renunțat la greva generală, după ce s-au înțeles cu conducerea companiei în ceea ce privește creșterile salariale aferente anului în curs. „Zilele acestea se va semna contractul colectiv de muncă, după ce am primit asigurări că salariile de bază vor crește cu mai mult de 9%. Noi sperăm ca salariul de bază mediu să ajungă la 4, 2 – 4,3 milioane de lei, în condițiile în care acesta era, pînă acum, de 3,9 milioane de lei”, ne-a declarat Olguța Cocrea, lidera sindicatului din cadrul Regionalei Bacău. Creșterile salariale de la Poștă nu se datorează, însă, mărinimiei conducerii companiei, ci mai degrabă înțelegerii de care au dat dovadă liderii sindicaliștilor. Astfel, pentru a putea primi salarii de bază mai mari, angații de la Poștă au trebuit să accepte diminuarea primelor de Crăciun și 8 martie, în timp ce, foarte probabil, prima de Paște va dispărea de tot. „E mai rentabil să iei în fiecare lună o sumă mai mică de bani, decît să primești sume mari de cîteva ori pe an. Primele ne dădeau, pe moment, un sentiment de mulțumire, dar adunate la salariul de bază și apoi impozitate, nu însemnau mai nimic”, a explicat Olguța Cocrea. Dincolo de creșterile salariale datorate impoziturilor mai mici, angajații din Poștă vor avea de cîștigat și de pe urma măririi sporurilor, care se calculează în funcție de salariile de bază. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.