Inspectoratul Școlar Județean Bacău va organiza, în lunile aprilie și mai, concursul perntru ocuparea funcțiilor de director și directori adjuncți din unitățile de învățămînt de pe raza județului Bacău. Concursul este valabil pentru acele școli, grădinițe și licee în care posturile de conducere sînt ocupate acum cu delegație sau la care mandatul de director a expirat. Inspectoratul Școlar Județean nu a publicat, încă, lista posturilor de conducere vacante de la școlile din județul Bacău. „Deocamdată lucrăm la verificarea datelor și abia în zilele următoare vom ști cu exactitate care este numărul de posturi de directrori care va fi scos la concurs”, a precizat inspectorul Petru Botezatu, purtătorul de cuvînt al Inspectoratul Școlar Județean Bacău. Concursul se va desfășura în noile condiții cerute de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. Potrivit metodologiei elaborate de MECT, profesorii care vor să ajungă directori trebuie să știe să utilizeze calculatorul și să cunoască o limbă străină de circulație internațională.
În județul Bacău există 366 de posturi de directori, iar ultimul concurs pentru ocuparea posturilor vacante s-a desfășurat în luna octombrie a anului trecut. Din luna noiembrie, concursurile au fost blocate pînă în urmă cu aproximativ o lună, MECT luînd această decizie pentru a definitiva noul proiect de hotărîre. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns