Ștefan RADU
„Să trăiți bine!” – ne îndemna candidatul (pe atunci) Traian Băsescu în campania electorală din 2004. Am vrut să-l credem din tot sufletul și am mers pe mîna lui și după ce a ajuns președinte. A numit un premier, a semnat decretele de punere în funcții pentru miniștrii care s-au perindat în ultimii trei ani, a criticat, a atacat, însă noi prea bine nu ne simțim. S-au produs numeroase schimbări în societate (nu totdeauna cele la care ne-am fi așteptat), însă multe par încremenite în proiect (după cum spunea, cred, Cioran). în economie, singura structură care s-a dezvoltat exponențial este birocrația. Legile s-au modificat pe ici, pe colo, în punctele esențiale, încît orice întreprinzător de bună intenție poate fi arestat în prag de seară. Ordonanțe despre care nici specialiștii din domeniu n-au auzit acționează parcă pentru a faulta orice afacere care începe să meargă bine. Cineva, curios din fire, îmi spunea că a descoperit o normă prin care fiecare IMM ar trebui să stabilească o persoană de contact cu Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor… Adică în orice butic de periferie ar trebui să existe un colaborator al acestei instituții. La ce bun? Pentru o eventuală acțiune de prindere și pedepsire a marilor mafioți? Adică trebuie umplută țara cu aproape un milion de persoane preocupate de problemele legate de spălarea banilor. Care bani? Că falimentele curg gîrlă în rîndul micilor întreprinzători care au ajuns să-și spele doar ciorapii cîrpiți… Chestiunea este că, în cazul în care se ignoră obligația de a avea o legătură cu ONPCSB, amenzile sînt astronomice…
Sau o altă aberație: de la 1 ianuarie 2008, și cele mai mici firme care își duc traiul de pe o zi pe alta trebuie să plătească un consultant fiscal care să avizeze o serie dintre declarațiile pe care le solicită Ministerul de Finanțe. Decizia a fost luată de Guvern recent, la adăpostul gălăgiei despre moțiuni falite și scandaluri politice, doar pentru a da un os de ros unei organizații de profil de-abia înființate. Astfel, se va ajunge în situația ca documentele contabile întocmite de un expert cu acte în regulă și experiență profesională să fie verificate (!!!) de un consultant care abia a terminat facultatea și a obținut atestatul pentru că a lucrat cinci ani în domeniu, înainte de a fi licențiat, ca angajat cu studii medii! Firmele mici vor scoate din caserii banii pentru consultanță, chiar dacă nu au nevoie de un asemenea serviciu… Viza consultantului nu-l exonerează pe micul patron de eventualele amenzi aplicate de Fisc. Și mai este o problemă: împărțind numărul firmelor din România la numărul consultanmților atestați în acest moment, fiecare asemena „specialist” va trebui ca în vreo 10 zile să verifice și să vizeze actele a 354 de firme! Calitativ, este posibil?…
întîmplător, pe net, am dat peste niște extrase dintr-un document presupus legal (Dumnezeu știe cînd a fost emis!) în care se cerea imperativ înființarea unui nou registru special la firmele care lucrează cu case de marcat fiscale. Eu sper că este o glumă a vreunui internaut… Astfel, în respectivele „caiețele”, în fiecare dimineață ar trebui să se consemneze cîți bănuți are fiecare angajat prin buzunare. De asemenea, se va consemna și suma existentă în casă (rămasă din ziua precedentă). âmi imaginez că insul care a promovat această normă murea de plictiseală, fiind bugetar și neavînd cu ce să-și justifice salariul. O fi gîndit că astfel, în orice moment, se poate vedea dacă s-a luat șpagă la „Alimentara” sau dacă s-a făcut vreo vînzare fără bon la benzinărie. Concret, s-a aplicat – și în acest caz! – principiul că toți românii (angajați sau patroni) sînt hoți, derbedei, evazioniști. Despre prezumția de nevinovăție (consemnată – săraca de ea! – în Constituție…) nu a auzit autorul aberației legale în discuție. în loc să vedem că structurile de control și cercetare lucrează profesionist și pun piedică infractorilor, instituțiile Statului preferă să îngroașe birocrația și să-i facă pe întreprinzători să le piară cheful de-a mai fi patroni. Este mai ușor să înființezi și să conduci o firmă în Anglia sau în Germania decît la tine acasă! Aici, autoritățile merg pe principiul „Prea mult bine strică!”… Și se mai miră ministrul Sănătății că pleacă medicii din țară?! M-am săturat să aud cum premierul vorbește despre lipsa de forță de muncă bine pregătită din construcții, transporturi sau turism… în România, nu există ghinion mai mare decît să-ți meargă bine în afaceri: imediat se va găsi o normă, un ordin al ministrului, o hotărîre locală care să te pună cu botul pe labe. Incompetenții care în viața lor nu au creat ceva, ajunși în înalte funcții de răspundere, se idignează atunci cînd văd succesul altcuiva. Și acționează în consecință…perit o normă prin care fiecare IMM ar
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.