~2 min lectură 3 comentarii

Prefectul Bulai s-a vaccinat, după ce a trecut prin boală. Județul Bacău are printre cele mai mici rate ale vaccinării anti-Covid-19

Redacția Ziarul de Bacău

„Astăzi mi-a fost administrată prima doză de vaccin Pfizer, la Centrul de Afaceri”, a anunțat Leonard Bulai, prefectul județului Bacău. El a admis că județul are una dintre cele mai mici rate de vaccinare și a îndemnat populația să se imunizeze.


„În luna martie, am trecut prin boală și pot spune că nu a fost o experiență plăcută. De aceea, nu am întârziat să mă vaccinez acum, după ce nivelul de anticorpi a scăzut. Discutând cu specialiștii, am înțeles și că prin vaccinare voi fi apărat de alte variante ale virusului, diferite de tulpina pe care am avut-o eu. Cred, așa cum am mai spus, că este un gest de responsabilitate să ne vaccinăm, mai ales în fața unui iminent val al patrulea, care, din datele pe care le primesc zilnic, a început deja, cu tot mai mulți pacienți diagnosticați de la o zi la alta”, a afirmat prefectul Bulai:

Vă recomand, tuturor celor care nu v-ați informat până acum, să faceți acest lucru și apoi să decideți asupra sănătății dumneavoastră.

În continuare, în județul Bacău rata de vaccinare este destul de mică, 13,55%, prin comparație cu județul Cluj, unde în majoritatea localităților rata de vaccinare trece de 20 la sută. Municipiul Cluj – Napoca a ajuns chiar la 44 la sută.

În Bacău, sunt 67 de localități în care acoperirea este de sub 10 la sută, iar 18 au chiar sub 5 la sută.

12 centre de vaccinare sunt deschise în tot județul și în acest moment se face imunizare cu toate serurile disponibile pe piață, doar cu buletinul, fără necesitatea unei programări.

Și prin medicii de familie se administrează Johnson & Johnson, într-o singură doză, ceea ce este un avantaj, în special pentru băcăuanii care au revenit în concediu și, poate, nu au avut posibilitatea de a se vaccina în străinătate.

La acest moment, vaccinarea este o modalitate eficientă și sigură de prevenire a îmbolnăvirii, alături de celelalte măsuri de protecție. Putem contribui, fiecare dintre noi, la revenirea la normalitate!

– prefectul județului Bacău, Leonard Bulai
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    STAN
    11 august 2021, 13:01
    0

    Ne poate spune prefectul, concret ce a facut ca in cele 67 de localitati sa creasca gradul de vaccinare?
    Cati taietori de frunze din prefectura a detasat acolo sa ia la talpa satele si ulitele asa cum fac in campanie electorala?
    El personal de cate ori s-a deplasat in teren, a discutat cu primarii si cu cetatenii pe aceasta tema? Deplasare in costumatie de lucru pe teren nu cu cravata la gat in biroul primarului la AC !
    E greu, e perioada de concedii, e cald afara sunt alegeri la partid vaccinarea nu este importanta pentru ei.
    Gargara este pe primul loc la Bacau !

  2. D
    Denisa
    11 august 2021, 19:47
    0

    In Cluj procentul e mare deoarece acolo s-au vaccinat si cei din alte zone ale tari care sunt la studii sau la munca.
    Din Bacau au plecat multi la studii in centrele universitare si la munca in mari centre industriale sau chiar in strainatate.
    Asa ca, eu cred ca nu e in regula sa se spuna ca e procentul mic.
    E mic procentul in multe judete din Moldova deoarece au plecat foarte multi in tara sau strainatate.
    Cine vreti sa se vaccineze in mediul rural?- Batranii?

  3. Z
    Zia
    11 august 2021, 20:24
    0

    In cluj s-au vaccinat mai multi pt ca s-au mutat f multi tineri care nu vor sa gadeasca prea mult. Ingurgiteaza orice este oficial,nou si care li se spune ca aduce „progres”. Vor sa se bucure de viata si nu pot face asta fara vaccin. Un adevar foarte trist.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.