Prefectul Gabriel Berca vrea o analiză cît mai pertinetă a situației economice a județului. De aceea, el a solicitat Direcției Județene de Statistică o situație cît mai elocventă și comparativă pe ultimii doi ani, pentru a vedea exact cum stă economic Bacăul. Aceasta și pentru că prefectul s-a simțit lezat de declarațiile membrilor Partidului Liberal Democrat Bacău, care au susținut că județul nostru este singurul din Regiunea Nord-Est care a pierdut peste 3.500 de locuri de muncă. „Pînă pe 22 februarie voi avea situația economică din județ, de la Statistică, care ne va arăta realitatea bazată pe cifre ale unei instituții abilitate. Am văzut că așa zisele locuri de muncă pierdute de județul nostru au generat o conferință de presă a unor domni”, a declarat prefectul Gabriel Berca. El a mai recunoscut, însă, că este posibil ca pe anumite segmente economia județului să meargă bine, dar pe altele prost. „Cînd vom avea toate datele, vom încerca să organizăm o dezbatere cu reprezentanții instituțiilor, cu cei de la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, patronate, sindicate și societatea civilă”, a precizat prefectul județului. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.