Chiar dacă mai sînt cîteva săptămîni bune pînă vor începe
sărbătorile de iarnă, municipalitatea băcăuană a demarat deja pregătirile pentru petrecerea ce va fi organizată de Revelion. Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al Primăriei Bacău, spune că va fi vorba de o petrecere în aer liber ce va fi organizată în centrul orașului, la care vor fi invitați să participe toți băcăuanii. „Pe lîngă spectacole, focuri de artificii și jocuri de lumini, băcăuanilor li se va oferi și cîte o cupă de șampanie pe care să o ciocnească împreună cu rudele, prietenii și cei apropiați la cumpăna de trecere dintre ani”, adaugă Ionuț Tomescu. Băcăuanii vor avea parte de spectacole tradiționale de sărbători imediat cum va începe luna decembrie. Purtătorul de cuvînt al Primăriei precizeză că soliști precum Ducu Bertzi sau Ștefan Hrușcă vor susține concerte în aer liber, la Catedrala Romano Catolică Sfîntul Petru și Pavel, dar și în sălile de sport ale școlilor din Bacău. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.