Premii și avansări la excepțional de „Ziua Poliției”

Administrator

Pentru polițiștii din întreaga țară, astăzi este zi de sărbătoare. Cu
prilejul „Zilei Poliției”, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție
Bacău va avea loc o ședință festivă, în timpul căreia va fi citit
mesajul ministrului Administrației și Internelor, și vor fi anunțate avansările în grad. Cu același prilej, patru ofițeri și șase agenți vor fi avansați în grad înainte de termen, 36 de ofițeri și 85 de agenți, la termen, iar un ofițer și un agent vor primi titlul de „Polițistul anului”. Totodată, 177 de ofițeri, 581 de agenți și 36 de salariați civili vor primi premii în bani. „Polițiștii anului” au fost desemnați inspectorul principal Florinel Rău, de la Biroul de Investigații Criminale Bacău, și agentul șef principal Dumitru Vasile Munteanu, de la Secția 2. Ofițerul a fost ales pentru întreaga activitate de anul trecut, iar agentul, pentru că l-a identificat pe stradă pe un violator în serie. (Florin CRĂCIUN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.