Reprezentanții societății Subex Bacău au fost invitați, în această săptămînă, la Roma, la festivitatea prin care publicația spaniolă Actualidad – revistă de turism, comerț și industrie va înmîna companiei trofeul „Gold Star International Award for Quality”. Festivitatea va avea loc la începutul lunii noiembrie, iar Subex este singura companie nominalizată din România în industria organelor de asamblare. Trofeul, care a ajuns în Bacău în ultimii ani și pentru alte firme cunoscute, este acordat în acest an pentru performanțele în management și calitate.
Subex Bacău este unul dintre cei mai importanți producători de organe de asamblare din România. Piața sa este ocupată în proporție de 75% din clienți europeni, din Italia, Spania, Germania, Franța, Irlanda, Grecia, Bulgaria și Elveția. Directorul general al fabricii, Ovidiu Palade, susține că această piață, extrem de restrictivă, se menține de cîțiva ani pentru calitatea produselor și respectarea termenelor de livrare. în echipamente diverse, produsele Subex ajung, însă, pînă în America de Sud. Subex a avut în primele opt luni din acest an o cifră de afaceri de 180 de miliarde de lei, iar valoarea exportului a ajuns la 3,2 milioane de euro. Ovidiu Palade spune că produsele noi reprezintă la 60% din producția totală, majoritatea fiind comenzi ale clienților, după proiectele și cerințele lor. „Lucrăm în inox și cu zincări la cald – a precizat Ovidiu Palade. Cerințele unor clienți sînt deosebite, precum cele ale Nuclearelectrica, la care produsele – prezoane și alte organe de asamblare, trebuie să fie garantate pe o perioadă de 30 de ani”. Pe aceste principii, Subex atacă acum piața auto din Germania, pe care a început negocieri cu mai mulți producători. Fabrica de șuruburi din Bacău este prezentă și pe piața internă și are exclusivitate la producători de genul Daewoo Automobile România. La automobilele Dacia, 165 de repere sînt fabricate la Bacău, la Daewoo 180, iar la Autocamioane Brașov mai mult de 20. De asemenea, 50 – 60 de repere sînt livrate pentru producătorul de Feroneria Arad.
Societatea Subex este certificată TUV pentru managementul calității, are acreditare RENAR pentru laboratoarele de analize și încercări și autorizație ISCIR pentru producția livrată la centrala nucleară de la Cernavodă. Aproape tot profitul ei este reinvestit în modernizare, cel mai aproape de finalizare fiind proiectul liniei de zincare la cald, gata în proporție de 90%. (Petru DONE) Arad.
Societatea Subex este certificată T
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.