Sergiu Sechelariu, președinte de onoare a Federației Române de Lupte și al secției de lupte de la SCM Bacău nu va fi prezent la întrecerile Campionatului Național de Lupte Greco-Romane de la Bacău (20-21 iulie 2002). Secretarul de stat de la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței este plecat în Elveția cu treburi pe altă linie decît cea sportivă. În fond, nu este ministru la Tineret și Sport. „Ne-a ajutat să ne putem face treaba ca lumea, de cînd este președinte de onoare al secției de lupte, și îi mulțumesc, în numele meu și al colegilor”, spune antrenorul Ioan Butucaru. Vor veni de la „centru”, Gheorghe Cișmaș, președinte executiv al FR Lupte, rector al Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport București, și Vasile Pușcașu, fost capion olimpic, secretar al Federației Române de Lupte. (Marius AMBROZIE)
Președintele de onoare nu asistă la întreceri
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.