Ghiorghi Iorga va fi singurul scriitor băcăuan care va participa la Salonul Național al cărții, care se va desfășura săptămîna viitoare la Iași. Manifestarea dedicată cărții va fi deschisă oficial joi, 7 octombrie, în aula Bibliotecii Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”. Inspectorul școlar general al ISJ Bacău, cel care a tradus din persană „Rubaitele” lui Oamr Khayyam, a fost invitat de organizatori să ia parte la acțiunile care au drept scop promovarea cărții. La acțiunea care are aceeași anvergură cu Tîrgul național de carte de la București vor participa scriitori din toate colțurile țării. Juriul salonului va premia cea mai bună lucrare prezentă la salon, precum și volumele cele mai apreciate, pe secțiuni. (Costinela BREAHNĂ)aitele” lui Oamr Khayyam, a fost invitat de organizatori să ia parte la acțiunile care au d
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.