Doina TIMUȘ
„Liniștea” a peste 30 de cerșetori a fost tulburată de acțiunea agenților Poliției Primăriei Bacău. Aceștia au acționat în colaborare cu salariații Serviciului Public de Asistență Socială și ai Direcției Generale de Asistență Socială Bacău. Acțiunea s-a desfășurat pe parcursul unei săptămîni. Curtea Poliției Primăriei s-a umplut în aceste zile cu minori scoși la cerșit, aurolaci, copii fugiți din centre și/sau de acasă, dar și de vîrstnici. Bilanțul acțiunii a dus la întocmirea a 24 de fișe de identificare a cerșetorilor, în vederea înaintării acestora Inspectoratului Județean de Poliție, și s-au aplicat amenzi în valoare totală de 3.200 de lei. Dintre cerșetorii „săltați”, zece sînt minori și 20 majori. lor li s-au adăugat zece aurolaci din Piața Centrală. Marcela P., de 14 ani, se află sub oblăduirea Centrului Rezidențial „Henri Coandă”. Fata e vedetă printre agenții locali. Ea a fugit de mai multe ori de la centru și a fost depistată de fiecare dată la cerșit. Fiecare dintre cerșetori are cel puțin o poveste. Cei tineri sînt fie abandonați, fie alungați de acasă de sărăcie ori de bătăile vreunui părinte alcoolic. Cei care fug din centre o fac din varii motive, dar se întorc cînd dau de greu, flămînzi, murdari și bolnavi. Lipsa locuințelor, și a banilor, dar și consumul de alcool, sînt principalii factori care îi scot pe vîrstnici la cerșit. Unii dintre ei au ajuns pe stradă chiar din cauza propriilor copii, care i-au dat afară din case.
Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.