Consilierii județeni au făcut, la ultima lor ședință, un prim pas în vînzarea cabinetelor medicilor de familie. Ei au acceptat ca spațiile medicale să fie scoase la vînzare la prețul stabilit în urma unei evaluări. Singurul care a votat împotrivă a fost independetul Cristian Bunea, care a spus că „aș recomanda o concesiune pe termen lung. Prin Legea 215, prin care doriți să vindeți, mă pot înscrie și eu la licitație”. Democrat-liberalii s-au abținut, susținînd că se tem că, dacă se vor vinde spațiile, peste ani, acestea vor avea alte destinații decît cele medicale. „Medicii sînt dispuși să investească și nu putem lăsa spațiile să arate așa cum sînt acum. Actul medical de calitate, pe care ni-l dorim cu toții, nu se poate derula în condițiile actuale”, a declarat Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean. Proiectul a trecut, urmînd ca acesta să fie modificat în cazul în care Ministerul Sănătății va promova un alt act normativ de vînzare a cabinetelor medicale. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.