~3 min lectură 0 comentarii

Prima tranzacție electronică cu gaze naturale la BRM

Redacția Ziarul de Bacău

econ.marfa

Ringul gazelor naturale de la Bursa Română de Mărfuri (BRM) a organizat, recent, prima tranzacție electronică cu gaze naturale adjudecată la o bursă de mărfuri din România – ne-au informat reprezentanții Terminalului Bacău al acestei companii. Tranzacția a avut loc pe Piața la disponibil a BRM. Astfel, spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani (județul Neamț) a cumpărat 3.900 MWh gaze naturale, care vor fi livrate în perioada 1 august 2013 – 31 iulie 2014. Vânzător a fost E-ON Energie, care a oferit prețul final de 111 lei/MWh, fără TVA, cu 6 lei mai puțin decât prețul de pornire. „Bursa Română de Mărfuri a făcut un pas important în administrarea unei platforme electronice de tranzacționare a gazelor naturale – a declarat Septimiu Stoica, președintele BRM. Succesul acestei tranzacții deschide noi oportunități pentru furnizori și consumatori, în special, în actualul context economic caracterizat de creșterea prețului la gazele naturale. Prima tranzacție electronică la gaze naturale ne încurajează să gândim noi proiecte de dezvoltare a BRM.”

Prima tranzacție în ringul gazelor naturale a fost organizată de BRM în iunie 2008, dar s-a desfășurat în sistem de licitație cu strigare. Noua platformă electronică de tranzacționare a gazelor naturale reprezintă un instrument performant, care asigură o eficiență crescută în domeniul tranzacțiilor cu acest produs.

Piața la disponibil a BRM funcționează pe baza unui regulament propriu și are proceduri specifice de tranzacționare a gazelor naturale, care pot fi consultate pe pagina web a BRM, la adresa www.disponibil.ro.

Bursa Română de Mărfuri este o companie privată de interes public, înființata în noiembrie 1992. Prima ședință de tranzacționare a avut loc p 10 decembrie 1992. În prezent, BRM a dezvoltat mai multe tipuri de piețe de interes public, activitatea principală fiind axată pe Piața la disponibil și Piata licitațiilor. Pe Piața la disponibil se tranzacționează marfuri fungibile, standardizate, cotate la bursa de mărfuri, în ringurile specializate: produse petroliere, energie electrică, gaze naturale, certificate CO2, cărbune, mărfuri generale, materiale de construcții, legume și fructe, cereale, medicamente, deșeuri și ringul contractelor de procesare combustibili. În anul 2007, BRM a emis in premiera pentru piata romaneasca primele cotatii la produse petroliere. Pe Piața licitățiilor se derulează proceduri de achiziții, vânzări, închirieri și concesiuni, BRM fiind cel mai important consultant în domeniul achizițiilor publice de produse, servicii și lucrări pentru orice tip de autoritate contractantă. Activitatea BRM se desfasoară la sediul central, din București, și prin rețeaua teritorială, care numără 27 de terminale. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.