– emoții puternice pentru absolvenții de liceu ai promoției 2013 u ieri, aceștia au început probele examenului de Bacalaureat, prima „confruntare” cu examinatorii fiind cea de Evaluare a competențelor lingvistice de comunicare în limba română
Mădălina ROTARU
Tratată cu lejeritate de către unii candidați, proba de Evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – prima din cadrul examenului de Bacalaureat – a dat altor absolvenți emoții puternice, mulți dintre cei din urmă declarând pentru Ziarul de Bacău că subiectele „picate” au fost destul de dificile, iar comisiile de examinare exigente.
„Au fost ceva emoții – ne-a spus Silviu Candet, absolvent al clasei a XII-a la Colegiul Național «Gheorghe Vrănceanu» din Bacău, proaspăt ieșit din sala de examen – cred că orice elev conștiincios trebuie să aibă ceva emoții. Subiectele mi s-au părut nici foarte grele, dar nici ușoare, sunt conștient că este vorba, totuși, despre Limba și literatura română, un obiect a cărui importanță nu poate fi negată.
Comisia de examinare a fost exigentă, am avut de răspuns la întrebări și de argumentat subiectul”. Abia ieșită de la Evaluare, Alina, o absolventă a aceluiași colegiu, a declarat la rândul ei că are emoții foarte mari și că, din fericire, s-a descurcat onorabil la prima probă din examen. „Cred că am avut și puțin noroc, mi-au căzut subiecte pe care le stăpâneam, zic eu, destul de bine – a spus candidata.
Cele mai mari emoții le am la Matematică însă, pentru că știu că în alți ani au cam fost probleme la acest obiect”. Cei doi, precum și alți colegi de-ai lor ne-au mărturisit că rezultatele obținute de cei din promoțiile anterioare i-au speriat puțin în legătură cu Bacalaureatul, „sperietură” de natură însă mai mult să-i motiveze decât să-i descurajeze. „Rezultatele din anii trecuți m-au motivat să tratez cu seriozitate acest examen – a precizat Silviu – pentru un liceu de prestigiu ca al nostru numărul celor picați mi s-a părut semnificativ și mi-a ridicat un semn de întrebare”.
În 2012, în județul Bacău, rata de promovare a examenului de Bacalaureat, sesiunea de vară, a fost de 46,42%. Desigur, alți candidați văd lucrurile „puțin altfel”, susținând că emoții mai mari o să aibă abia la probele scrise, dar nici acolo foarte mari. „Nu văd de ce mi-aș face probleme, e doar un examen. Dacă nu-l iau, mă pregătesc pentru toamnă sau pentru anul viitor – a spus un candidat, absolvent al unui colegiu cu profil tehnic din Bacău, care ne-a solicitat confidențialitate. Oricum, nu cred că ai un viitor în țara asta, cu Bac sau fără”.
Următoarea probă în cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea de vară 2013, este între 12 – 14 iunie, conform calendarului stabilit la nivel național, cea de Evaluare a competențelor lingvistice în limba maternă. Probele orale se încheie pe 28 iulie, iar în intervalul 1 – 5 iulie au loc examenele scrise. Afișarea rezultatelor finale, după contestații, va fi pe 12 iulie, candidații declarați respinși putând să se înscrie pentru susținerea examenului în sesiunea de toamnă. În județul Bacău s-au înscris pentru această sesiune 5.404 candidați, din care circa 4.300 absolvenți ai promoției 2013.
Lasă un răspuns