Primării restante la fondul de sănătate

Administrator

Cătălina CHIFU

Zeci de primării din județul Bacău înregistrează restanțe la fondul de sănătate și nu au mai depus, la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CAS), declarații de impunere pentru beneficiarii la Legea 416 (venitul minim garantat) chiar de doi ani. în lipsa acestora și în condițiile în care administrația publică locală nu cotizează la fondul de sănătate, săracii din județ sunt scoși de pe lista asiguraților și nevoiți să plătească serviciile medicale de care beneficiază. Cele mai vechi în topul datornicilor sunt primăriile Măgura și Pîrgărești care nu au mai depus declarații la CAS din luna iulie 2006. Urmează Găiceana (august 2006), Odobești (septembrie 2006) și Hemeiuși (decembrie 2006). Pentru 2007, nu au mai depus declarații primăriile Căiuți, Stănișești, Ghimeș-Făget, Negri, Helegiu, Livezi, Horgești, Bîrsănești, Orbeni, Racova, Solonț, Brusturoasa, Blăgești, Cașin, Glăvănești, Scorțeni și Ștefan cel Mare. „Pînă pe data de 25 a lunii, primăriile trebuie să trimită liste nominale cu numele, prenumele și CNP-ul persoanelor beneficiare pentru a putea fi validată de CAS calitatea de asigurat a acestora. Am avut cazuri, semnalate de medici de familie, cînd beneficiari ai Legii 416, deși aveau adeverință de la primărie, nu figurau ca asigurați la CAS. Toate persoanele din aceste comune, chiar dacă figurează în evidențele comunei, nu sînt asigurate. Legea însă nu prevede măsuri de sancționare sau constrîngere a primăriilor restante”, spune dr. Mihai Ichim, purtătorul de cuvînt al CAS. Unele dintre primării motivează însă că de luni bune sau chiar ani nu mai au beneficiari la 416 și nu mai au ce raporta la CAS. „Chiar dacă nu au beneficiari de ajutor social trebuie să raporteze la CAS, explică dr. Ichim. Trebuie să ne anunțe că nu mai au beneficiari”. Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.