• foarte bine cotat în sondaje, primarul de Deva spune că sînt cinci elemente esențiale care l-au ajutat să fie ales de cetățeni două mandate
Mircia Munteanu, primarul din Deva, membru al Partidului Național Liberal (PNL), a fost prezent ieri, preț de o oră, în Bacău, pentru a discuta cu Ovidiu Budeanu, candidatul liberal la primăria Bacău. Primarul Muntean, care se situează pe primul loc în sondajele de opinie în județul său, și care acum, după două mandate la cîrma municipiului Deva vrea să ajungă președintele Consiliului Județean, s-a oferit să-i dezvăluie lui Budeanu cîteva dintre secretele sale. „Sînt cinci lucruri care m-au ajutat să îmi păstrez electoratul lîngă mine preț de opt ani. N-o să le dezvălui acum, pentru că ar putea fi fructificate și de alții, însă o i le spun domnului Ovidiu Budeanu și lui Gheorghe Ștefan (mai cunoscut, din lumea fotbalului drept Pinalti – n.r.), care va candida la primăria orașului Piatra Neamț”, a afirmat Mircia Muntean.
De altfel, într-o manieră mai puțin întîlnită, venit tocmai de la Hunedoara, primarul din Deva a intrat direct în conferință de presă, abia după încheierea acesteia urmînd să aibă loc discuția cu candidatul PNL. Mircia Muntean urma să își continue traseul spre județul Neamț, iar apoi la Iași, unde va avea loc ședința Biroului Permanent.
PSD a „convins” 15 primari liberali să treacă la ei
Liberalul Muntean se bucură de un suport al populației din Deva demonstrat cel mai bine de sondaje. Unul dintre acestea, efectuat de curînd, arată că mai bine de 60% din populația municipiului este dispusă să îi dea din nou votul pentru un al treilea mandat consecutiv. Cu toate acestea, Muntean țintește șefia Consiliului Județean Hunedoara. Realizările sale nu au trecut la fel de iute de granițele județului, cît scandalul în care a fost tîrît primarul liberal.
Mircia Muntean a explicat în conferința de presă că s-a încercat discreditarea lui, încercîndu-se chiar arestarea sa. „Mi s-au adus șase capete de acuzare. Au venit la mine șase ofițeri, au deschis ușa cu piciorul și au intrat cu o cameră de filmat. Au controlat și pe sub birou. Cînd le-am spus eu și cu avocatul meu că rezoluția de pe actul dat de procuror este falsă, au sunat la procuror. A venit acesta la mine, crezînd că o să mă sperie. Erau gata să mă aresteze. Mi-au spus că trebuie să mă rețină, că există un judecător de serviciu la secția la care eram arondați. Ne-am interesat la cine trebuie să mergem și am descoperit că la acea secție nu era nici un magistrat de serviciu. Au încercat să mă discrediteze în fața populației, văzînd că am atîta susținere de la cetățeni. M-au tîrît într-un scandal cu trafic transfrontalier de mașini și cu droguri și apoi mi-au băgat și o problemă legată de niște terenuri, o hotărîre veche de prin ’97. Nu au avut ce să-mi facă, fiindcă au înțeles că nu e nimic fondat”, a afirmat Mircia Muntean.
Primarul din Deva spune că știe că PSD este în spatele acestei manevre. „Mi-a spus și mie cineva că mi-au fost ascultate și telefoanele. Am cerut la SRI să-mi spună dacă a fost așa sau nu, fiindcă nu aveau acest drept. Oricum, luni îl voi da în judecată pe procurorul general”, a mai spus Muntean. El spune că PSD a încercat să-l convingă să treacă în barca social-democraților. Cu el nu le-a mers, însă din cei 19 primari liberali cîți erau în județul Hunedoara imediat după alegerile din 2000, 15 au luat culoare social-democrată. „Cum i-au forțat să treacă la PSD? I-au condiționat cu bani de la Consiliul Județean. Le-au spus că dacă nu trec la ei, nu văd bani, iar dacă trec, le dau mai multe procente. Și s-au dus zece dintr-o dată. Apoi, pe rînd, cîte unul. Numai că unii au greșit, fiindcă după ce au trecut la PSD nu le-au mai dat banii promiși”, ne-a declarat Mircia Muntean. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns