Primarul din Oituz dorește să îi fie respectate drepturile de consumator. Mare a fost supărarea acestuia, dar și a viceprimarului Neculai Nițu, precum și a lui Pavel Eghet, consilier local în comună, cînd acest drept le-a fost grav încălcat, la o crîșmă din sat. Mai precis, pe 2 iunie, într-o zi de joi, cei trei au plecat la AF Barote să se cinstească cu o sticlă de vin. Acolo, cînd au vrut să deguste sticla pe care au comandat-o, i-a izbit un puternic miros de hipoclorit. Supărați nevoie mare, cei trei au dat fuga la Primărie, să trimită un fax la Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului (OJPC) din Bacău, să sesiseze că marfa-i de proastă calitate. „Prin prezenta vă comunicăm că, în data de 2.06.2006, un grup de persoane din comuna Oituz, format din Osoloș Ion – primar, Nițu Neculai – viceprimar, și Eghet Pavel – consilier local, ne-am deplasat la AF Barote pentru a consuma un pahar de vin. Barmanul, Ioje Maria, la comanda noastră, a desigilat în prezența noastră o sticlă de vin de 0,700 litri, produs conform etichetei de SC Dealurile Vrancei Focșani, soiul de vin numindu-se Waisser. La degustare s-a constatat un miros străin acestui sortiment de vin care înseamnă după părerea noastră o substanță toxică asemănătoare cu hipocloritul. Vă rugăm să verificați procesul tehnologic și să luați măsurile necesare”, au scris cei trei cunoscători în ale sortimentelor de vin în sesizarea către OJPC.
La spriț, în timpul programului
Pînă aici, nimic deosebit, numai că mai marii administrației din Oituz au trimis faxul din primărie la ora 12.17, iar cum pățania cu vinul avusese loc înainte, înseamnă că aceștia erau în birtul din sat în timpul programului de lucru. De fapt, în acel interval orar, ei ar fi trebuit să fie în primărie sau prin comună, să rezolve problemele de care nu duce lipsă nici un primar din județ.
Contactat telefonic, primarul Ion Osoloș a recunoscut că a trimis adresa cu pricina, mai ales că era semnată de toți cei implicați în incidentul vinului cu miros de hipoclorit. „Am trimis sesizare la Protecția Consumatorului că în sticlă este hipoclorit. Am vrut să gust din vin, dar cînd m-a izbit mirosul de hipoclorit nu am mai băut, spre norocul meu. Am pus dopul la sticlă și am luat-o, să o țin ca probă la Primărie, pînă vin să facă ancheta”, ne-a declarat într-o primă fază primarul Osoloș. întrebat însă cum de merge la băut în timpul programului de lucru, acesta a începuit să se bîlbîie și a spus că a luat sticla de vin cu două zile în urmă. Adică marți, dar tot în timpul programului de lucru.
Vinul trebuia cinstit în primărie
Mai mult, primarul susține acum că pe la magazin a trecut să facă doar cumpărături și apoi să bea vinul în primărie. Dar această declarație este contrazisă de sesizarea pe care a făcut-o la OJPC Bacău. „Nu am băut în bar. Eu vă spun că am vrut să servesc vinul cu cei trei, la Primărie. Pe 2 iunie a fost ziua mea. Am împlinit 56 de ai și am vrut să le dau un șpriț colegilor mei. Sticla am desfăcut-o la Primărie, și nu la bar. Barmanul nu are nicio vină, ci producătorul. Acum, acesta poate spune însă că am pus noi hipoclorit în sticlă, la Primărie. Așa am scris în sesizare și răspund pentru ce am scris, dar nu cred că la o onomastică este interzis să bei un pahar de vin cu apă minerală, mai ales că nu a fost chef mare, că eram în timpul programului de lucru”, ne-a explicat încurcat primarul din Oituz. Mai mult, Ion Osoloș s-a arătat supărat că pînă acum nu a venit nimeni să cerceteze sesizarea.
Primari inconștienți
L-am întrebat și pe Gabriel Berca, prefectul județului, cum comentează faptul că primarul din Oituz și alți aleși locali de-acolo stau în crîșmă, în perioada de timp în care ar trebui să fie în primărie și să se ocupe de problemele localității. „Este expresia inconștienței unor primari care nu-și asumă răspunderi. Foarte greu pot fi trași la răspundere, pentru că nu avem pîrghiile legale prin care să-i putem sancționa pe aleșii locali pentru astfel de incidente”, a recunoscut prefectul Berca. însă el este încrezător, fiindcă noul pachet legislativ prevede și posibilitatea de a-i trage la răspundere pe edili pentru astfel de chestiuni. Mai mult, prefectul crede că cetățenii din Oituz vor contabiliza toate aceste gafe ale primarului și vor ști să-l sancționeze la viitoarele alegeri.
Urmează ancheta de la Protecția Consumatorului
Chiar dacă incidentul s-a petrecut în timp ce primarul trebuia să fie la muncă, OJPC Bacău va cerceta cele semnalate de cei trei din fruntea comunei Oituz. „Inspectorii noștri se vor deplasa la Oituz să cerceteze cele semnalate de primar în sesizare. Termenul este de 30 de zile și acestea încă nu au trecut. Se va analiza conținutul acelei sticle, dar și celelalte. Dacă vom găsi aspectele semnalate, vom înainta o adresă colegilor noștri din Vrancea, să verifice la producător ce se întîmplă, iar aceștia ne vor trimite nouă și primarului un răspuns”, ne-a declarat Claudiu Balan, director la OJPC Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.