Primul procuror de la Podu Turcului, sub lupa DNA

Administrator

Rita Branga, primul procuror de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Podu Turcului, este sub lupa procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Aceștia fac cercetări cu privire la neregulile care s-ar afla în dosarele instrumentate de Rita Branga, singurul procuror de la Podu Turcului, care îndeplinește și funcția de șef al acestei instituții. Dosarul aflat în lucru pe numele ei la DNA poartă numărul 111/P/2006 și este instrumentat nu de procurorii anticorupție din Bacău, ci de cei din București, pentru că doar aceștia au competența să facă cercetări penale în care este implicat un prim procuror. Potrivit unor informații provenite de la persoane din sistemul juridic, primul procuror de la Podu Turcului este cercetat în urma unor reclamații privind modul în care a favorizat anumite persoane în dosarele pe care le instrumenta prin sustragerea unor documente care aparțineau părții adverse. Culmea este că, reclamația provine tot de la o persoană care face parte din sistemul juridic, cu care, se spune prin Podu Turcului, soțul procurorului este coleg de serviciu. Am vrut să aflăm de la procurorii DNA dacă împotriva primului procuror de la Parchetul de pe lîngă Podu Turcului a fost începută urmărirea penală. Răspunsul primit a fost limpede doar în ceea ce privește urmărirea penală. „Nu există la DNA vreun dosar în care să fie începută urmarirea penală împotriva Ritei Branga, procuror la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Podu Turcului”, se precizează în comunicatul primit de la biroul de presă al DNA. în schimb, în ceea ce privește stadiul în care s-ar putea afla un eventual dosar al procurorului, răspunsul a fost mai ambiguu. „Despre un eventual dosar aflat în altă fază a cercetărilor nu se pot oferi detalii, întrucît, potrivit art.12 lit. e) și f) din Legea 544/2001, acestea ar putea să pericliteze mersul anchetei”, se mai spune în adresa remisă la redacție. Acesta este, de altfel, răspunsul standard pe care l-am primit pînă acum de la DNA în toate ocaziile în care procurorii anticorupție încă nu declanșaseră urmărirea penală împotriva persoanelor pe care le cercetau. Potrivit procedurilor, în cazul în care pe numele Ritei Branga s-ar declanșa urmărirea penală, aceasta trebuie să fie suspendată din funcția pe care o deține pe toată durata instrumentării dosarului.

Rita Branga spune că nu are știință de acest dosar

Primul procuror de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Podu Turcului neagă faptul că ar exista un dosar penal pe numele ei, în care să fie cercetată pentru nereguli din dosarele pe care le instrumentează. „E absurd! N-am auzit nimic de așa ceva? Cine v-a spus? Nu s-a făcut vorbire de așa ceva pînă acum? Eu nu știu nimic despre aceste cercetări”, ne-a spus Rita Branga. Uluită de faptul că la urechile presei au ajuns asftfel de informații, Rita Branga a încercat să sugereze faptul că în cazul în care cei care fac astfel de acuze nu aduc și dovezi „există și reversul medaliei”. De altfel, ea s-a aratat mirată de o reclamație de acest gen, pe motiv că „în Podu Turcului, care este aproape un sat, nu sînt cine știe ce dosare de infracționalitate complexă de instrumentat, în care să se pună astfel de probleme. Dosarele cu grad de pericol mare, cu infracționalitate de mare anvergură se găsesc în orașele mari, nu aici. Nu știu ce să cred, nu știu cine are interes să propage asemenea informații, dar pot să vă spun că eu nu am prieteni”, a încheiat Rita Branga. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.