Primul semestru al băcăuancei la Princeton

Administrator

„Ești geniu la fizică sau din familia regală?”
• aceasta este percepția studenților americani despre românii care învață la universitatea americană n în timp ce în România studenții tocesc după cursuri, în SUA ei citesc zeci de cărți pentru o singură materie n deși nu a cunoscut-o, băcăuanca Alexandra Cristea este colegă cu fiica vicepremierului George Copos n părinții s-au împrumutat pe unde au putut să cumpere biletul de avion al fiicei lor n mama stidentei este asistentă, iar tatăl, mecanic

După patru luni petrecute la una dintre cele mai rîvnite universități de pe mapamond, băcăuanca Alexandra Cristea a revenit acasă cu o idee foarte bine întipărită în minte: ca să reușești în America trebuie să studiezi pe brînci. Studentă în anul întîi la Universitatea Princeton, fosta absolventă și șefă de promoție a Colegiului Național „Ferdinand I” din Bacău spune că i-a fost destul de ușor să se acomodeze cu viața din campusul universitar din statul New York. Cu atît mai mult, cu cît este o tradiție a marilor universități de peste Ocean să recruteze tineri foarte buni din toate colțurile lumii, iar aceștia sînt ușor integrați de colegii americani. „Nu am simțit niciodată că sînt discriminată de profesori sau de colegi pentru că vin din România. Ei sînt obișnuiți să asimileze foarte ușor studenții internaționali. Și au o părere foarte bună, pentru că știu că selecția este extrem de exigentă. Prima întrebare pe care mi-a pus-o un coleg american a fost dacă sînt geniu la fizică sau provin din familia regală? I-am spus că nici una, nici alta, dar nu a fost nici o problemă. A zîmbit și a plecat mai departe”, povestește, amuzată, Alexandra Cristea.

La Princeton, bibliotecile sînt deschise non-stop

Una dintre marile surprize ale băcăuancei a fost să constate că sistemul de învățămînt american și cel românesc sînt diametral opuse. în timp ce la noi studenții merg la cursuri și învață după notițele predate de profesori, la americani tinerii studiază în particular. La universitățile de la noi sînt 34 de ore pe săptămînă, în timp ce la Princeton tinerii nu merg la cursuri mai mult de 14 ore la universitate. Dar merg numai ca profesorii să le comunice ce au de studiat, să le dea cărți după care să studieze. „Cursurile înseamnă, de fapt, să lămurești cu profesorii chestiunile care nu au fost bine înțelese. Pregătirea de la o săptămînă la alta înseamnă să citești cărți de cîteva sute de pagini pentru o singură temă indicată de profesor, doar de la o săptămînă la alta. în nici un caz nu se pune problema tocitului, cum este la noi. Sistemul este mult mai liber, dar totodată foarte bun”, opinează Alexandra Cristea.
Cea mai bună dovadă că studiul unor cărți este modalitatea de pregătire cea mai folosită în America este că bibliotecile au program pînă la 12 noaptea, iar în timpul evaluărilor nu își închid niciodată ușile. Iar studenții care vor să studieze peste program pot rămîne peste noapte în bibliotecă, urmînd ca angajații să le dea drumul la șase dimineața, cînd se redeschid ușile. „în campus, cel mai frecvent, luminile se sting pe la trei dimineață, pentru că pînă la ora aia cam toată lumea învață”, spune băcăuanca.

Profesori cu premiul Nobel, extrem de deschiși cu studenții

O altă diferență majoră între România și Princeton este felul în care studenții sînt priviți și îndrumați de profesori. Chiar dacă la universitatea americană predau 15 cadre didactice care au fost distinse cu premiul Nobel în diferite domenii de activitate, acestea sînt extrem de apropiate de elevi. „Profesorii sînt foarte buni în domeniul lor de activitate, dar în același timp extrem de deschiși în relația cu studenții. De fiecare dată cînd ai o nelămurire și mergi la profesor să întrebi, ești tratat foarte bine. Nu ți se spune că ești bătut în cap sau că să mai citești”, mai punctează studenta din Bacău. Asta și pentru că, este de părere Alexandra Cristea, americanii sînt foarte eficienți și determinați. Iar cei care au venit acolo sînt conștienți că doar studiind vor reuși, și nu aleg Princeton de dragul unei diplome sau pentru un statut social.
Deși nu a avut timp să mai cunoască și alți români, Alexandra Cristea, a cărei mamă este asistentă medicală, iar tatăl, maistru la Sofert, a aflat că la Princeton mai învață cinci români. Printre aceștia se numără și Alexandra Copos, fiica vicepremierului și patronului de la Rapid, George Copos. De unde și percepția americanilor că doar geniile sau ordaslele familiilor de rang înalt vin să studieze la Princeton.
După o vacanță de aproape trei săptămîni, Alexandra Cristea a plecat ieri spre Statele Unite ale Americii, urmînd să revină în România în luna august. Deplasarea tinerei nu a fost deloc lipsită de neprevăzut, din cauză că părinții, ale căror salarii sînt mici, își făceau griji că nu vor avea cu ce să cumpere biletul de avion înapoi. Pînă la urmă, Cornel Cristea s-a împrumutat și a cumpărat biletul. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.