Principalul suspect în cazul studentului ucis a fost dat în urmărire generală

Redacția Ziarul de Bacău

• Ciprian Ionuț Cobzac a dispărut chiar în ziua în care a fost ucis colegul său

Polițiștii de la Serviciul Judiciar al Inspectoratului Județean de Poliție Bacău au confirmat ieri în mod oficial, că principalul suspect în cazul studentului ucis cu bestialitate într-un apartament din Onești este Ciprian Ionuț Cobzac, în vîrstă de 22 de ani. El a fost dat în urmărire generală deoarece a dispărut de la domiciliu chiar în ziua în care a fost omorît colegul său, Ciprian Pintilie, de 23 de ani, student la Facultatea de inginerie economică din cadrul Universității Bacău și salariat al firmei Romcontrol. Sîmbătă noaptea, cei doi au fost la nunta unui coleg de-al lor, la Onești, de unde Pintilie s-a întors în apartamentul de serviciu în jurul orei 6,00 dimineața. Cobzac a plecat cam în jurul aceleiași ore și polițiștii cred că cei doi s-au întîlnit chiar în apartamentul în care Ciprian Pintilie a fost omorît cu zece lovituri de levier. În momentul în care a fost descoperit, tînărul era fără haina și pantalonii de la costum, îi lipsea telefonul mobil și Dacia de culoare roșie BC 47 PIN aparținînd tatălui său, care fusese parcată în fața blocului.

Cobzac are în jur de 1,70-1,73 metri, este slab, ca semn particular are o operație de apendicită, iar în momentul dispariției sale era îmbrăcat într-un fîș gri, pantofi și pantaloni negri. El nu are antecedente penale și polițiștii spun că nu este exclus ca părinții lui să nu fie străini de locul în care acesta s-ar afla. Mai ales că tatăl său este fost ofițer de Securitate. Persoanele care pot să furnizeze informații despre locul în care s-ar afla Ciprian Ionuț Cobzac sînt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție. (Florin CRĂCIUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Catalin
    23 aprilie 2023, 17:50
    0

    Ce mai stiti de Cobzac Ciprian?Mai este la pușcarie?Ca au cam trecut 20 de ani de cand este la pușcarie!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.