Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 57 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, au fost prinși de polițiști în timp ce încercau să sustragă materiale feroase dintr-un magazin din muncipiul Onești.
În urma controlului autoturismului celor în cauză, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor, mai multe unelte destinate tăierii fierului.
După administrarea probatoriului, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul I.P.J. Bacău. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt.

Sunt cei cu vile la Radeana?