Pro musica

Jazz-rock. Fusion

După cum remarca Adrian Andrieș în Dicționarul de jazz din 1998 – „Se poate specula asupra separării jazzului din anii ’60 de public, datorate evoluției rapide (bop, hard bop, jazz modal, free), rock-ul fiind deja un fenomen de masă. Creatori elitiști de jazz se întîlnesc cu muzicieni de rock pe tărîmul căutărilor unei forme mai elaborate de muzică, ambii intuind că parteneriatul le va oferi ceea ce căutau – o formă mai sofisticată de muzică, mai ales că blues-ul, rhythm and bluesul erau deja rădăcini comune…”
Jazz-rock-ul s-ar referi la cele mai zgomotoase, sălbatice și electronizate trupe de fuziune din terenul jazzului. Dacă rock-ul accentua simplitatea și direcționarea mesajului sonor, jazz-rock-ul a crescut din cele mai ambițioase artistice subramuri ale sale: rock-ul psychedelic și mișcarea cantautorilor. Ultima este reprezentată de lideri de școală ca Joni Mitchell, Van Morrison și Tim Buckley. Unele formații, precum Traffic sau Santana împrumutau armonii de jazz pentru întinsele lor improvizații rock. Altele, precum Blood, Sweat&Tears, Chicago, Steely Dan utilizau linii melodice, armonice și formule ritmice de jazz fără a le dezvolta în improvizații sau solouri.
Mai există o categorie de formații rock care au folosit complexitatea idiomului jazzistic pentru a extinde orizonturile muzicale ale rockului prin compoziții de înalt nivel artistic, provocatoare și imprevizibile. Aici trebuie amintite grupurile „Frank Zappa Mother of Invention” ori „The soft machine”.
A fost, totuși, același Miles Davis care a sintetizat, la începuturile anilor ’70, cu albumul-istorie „Bitches Brew” precedat de mai relaxatul disc „In a silent way”. Din componenta grupurilor sale pleacă aproape toți exponenții de marcă ai genului: keiboardiștii Herbie Hancock, Chick Corea, Joe Zawinul, ghitaristul John Mc Laughlin, toboșarii Billy Cobham, Tony Williams, Jack De Johnette sau percuționistul Airto Moreira. „Pe acest fond putem invoca generalizarea în jazz a facilităților electrice și electronice (care existau și înainte, folosirea lor nefiind însă uzuală)”.
Formațiile care au făcut vogă în domeniu sînt Weather Report, Chick Corea „Return to forever”, Mahavishnu Orchestra sau încă activii Oregon. Din nefericire, succesul comercial obținut a diluat calitatea artistică a creațiilor genului. Dintre albumele de top mai cităm: „The inner mounting flame” și „Birds of fire” ale trupei Mahavishnu Orchestra, „Hot rats” – Frank Zappa și Soft Machine – „Third”, „Light as a feather” – Return to forever, Herbie Hancock cu „Head hunters” și „Mwandishi”, „Black market” și „Heavy wather” ale grupului Weather Report. Ca teme care au intrat în istoria genului pot fi enumerate: „Birdland” (Weather Report); „Birds of fire” (Mahavishnu Orchestra), „Chameleon” (Herbie Hancock), „Emergency” (Tony Williams) sau „In a silent way” a lui Miles Davis.
A fost o încercare reușită de a populariza într-o manieră mai accesibilă valorile perene ale jazzului, mai ales împrovizația colectivă. (Va urma). (Radu CIOBANU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!