Pro musica

Epoca Swing (2)

Fiind sinonim cu mainstream (în anii ’50), acesta definește perioada cuprinsă, cronologic, între a doua jumătate a anilor ’20 și mijlocul anilor ’40; stilul începe să apună odată cu apariția bopului. „Cu rădăcini în geniul novator al lui Louis Armstrong și rafinata școală armonică din Chicago, cu accentul din ce în ce mai puternic pus pe solo-uri, cu virtuozitate tehnică asociată cu orchestrații tot mai elaborate, va oferi o libertate solistică din ce în ce mai pregnantă, pe fondul unui acompaniament bine articulat” – scrie Adrian Andrieș în DICȚIONARUL său de jazz din 1998. Tot el decelează „o interpretare socială a acestui concept, fiind văzut ca o trecere de la o muzică delimitată rasial, la una care depășind aceste limite, se afirmă ca o creație liberă de prejudecăți, cu un evident caracter urban (Manfred Miller), creațiile unor muzicieni albi ca Benny Goodman, Jimmy Dorsey, Artie Shaw sau Woody Herman apărînd astfel într-o serie culturală. Tentativa de a separa creația muzicienilor albi (ca o replică la jazzul New Orleans negru) a dus la excrescența sa simfonică (Stan Kenton), dovedind netemeinicia unor asemenea aserțiuni”.
Practic, începuturile swingului se conturează odată cu intrarea lui Louis Armstrong în FLETCHER HENDERSON’S ORCHESTRA în 1924, cînd Don Redman a început să scrie aranjamente pentru formație ca un ecou al frazelor relaxate ale cornetistului (un gen de trompetă). Swingul a aureolat rolul aranjorului, fiecare orchestră mare purtînd amprenta semnificativă a acestuia. Pe lîngă Don Redman și Fletcher Henderson, care a abandonat cariera de șef de orchestră pentru a realiza aranjamente celebre pentru Benny Goodman, se mai remarcă Billy Strayhorn ca aranjor al orchestrei DUKE ELLINGTON sau colaboratorii lui Count Baste, printre care se remarcă Buster Smith, Hershell Evans, Jimmy Mundy și mai tîrziu Neal Hefti, Frank Foster, Thad Jones, Benny Carter, Quincy Jones. Acest gen, care a făcut istorie deplasînd treptat jazz-ul de la muzică de dans la sălile de concert, a lăsat în urmă o vastă cohortă de personalități artistice, care și-au continuat cariera și după sfîrșitul perioadei. Starurile includeau nume celebre, precum trompetiștii Louis Armstrong, Bunny Berigan, Harry James sau Roy Eldridge; tromboniștii Tommy Dorsey și Jack Teagarden; clarinetiștii Benny Goodman și Artie Shaw; tenor-saxofoniștii Coleman Hawkins, Ben Webster și Lester Young, alto-iștii Johnny Hodges și Benny Carter, pianiștii Earl Hines, Teddy Wilson, Art Tatum, Nat King Cole, toboșarii Gene Krupa și Chick Webb; cîntărețele Billie Holiday, Ella Fitzgerald sau echivalentul lor masculin Jimmy Rushing. (Va urma). (Radu CIOBANU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!