Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au cerut judecătorilor de la Tribunalul București arestarea preventivă a lui Ovidiu Tender pe o perioadă de 30 de zile. în acest fel, ei vor să fie înlocuită interdicția de a părăsi țara, cu măsura arestării preventive pe o perioada de 30 de zile față de Tender, măsură luată în cursul anului trecut, după
ce-au început urmărirea penală. Tender este acuzat că împreună cu Marian Iancu, patronul de la firma Balkan Petroleum, au falimentat intenționat societatea Carom. „Practic, la baza întregii activități infracționale a inculpaților s-a aflat încheierea contractelor de cesiune în care au fost angajate succesiv firmele administrate sau controlate de aceștia ori de terți în detrimentul exclusiv al SC Carom SA, se precizează în comunicatul remis redacției de biroul de presă al Parchetului de pe lîngă înalta Curte de Casație și Justiție. Anchetatorii mai menționează că din probele existente la dosar rezultă că cei doi au constituit o grupare de criminalitate organizată în care au cooptat și alte persoane, învinuite sau inculpate în aceeași cauză penală, în vederea obținerii de fonduri financiare frauduloase a căror sursă urma să fie disimulată.
Prejudiciu de 2.700 de miliarde de lei
Procurorii DIICOT au pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui Tender și a lui Iancu pe 20 februarie 2006, pentru săvîrșirea unor infracțiuni de natură economică, care au dus la crearea unui prejudiciu la bugetul de stat de aproximativ 2.700 miliarde lei. „În fapt, inculpatul Ovidiu Tender este acuzat de comiterea următoarelor infracțiuni: înșelăciune, bancrută frauduloasă, instigare la abuz în serviciu, spălare de bani, precum și constituire și apartenență la un grup de criminalitate organizată. În sarcina celui de-al doilea inculpat, au fost reținute infracțiunile de: complicitate la înșelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată și continuată, spălare de bani, precum și constituire și apartenență la un grup de criminalitate organizată”, se mai precizează în comunicat. Din materialul probator rezulta că inculpații făceau parte dintr-un triunghi financiar-comercial în care au fost angrenate societăți comerciale pe care le controlează direct sau indirect și care se află într-o strînsă interdependență: Tender SA Timișoara, VGB Impex SRL și Balkan Petroleum. Procurorii detaliază modul în care cele trei societăți erau în legătură. Astfel jumătate din acțiunile societății Balkan Petroleum este deținută de VGB Impex, firmă din grupul VGB, controlat și administrat de Marian Iancu. tot acesta este și președintele Balkan Petroleum, societate care, din luna iunie 2003, a devenit acționar cu aproximativ 49 % din acțiuni la Rafo, iar din septembrie 2004 a devenit acționar și la Carom, unde deținea un procent de 51 % din acțiuni.
Legătura cu Tender
La rîndul său, Ovidiu Tender deține 90% din acțiunile SC Tender SA din Timișoara și este și președintele Consiliului de Administrație al acestei societăți, precum și persoana care a susținut financiar firma lui Marian Iancu, Balkan Petroleum, căreia i-a plătit prima rată la APAPS pentru preluarea Rafo. Tot firmei Balcan Petroleum, Tender i-a cesionat, fără să încaseze prețul tranzacției, pachetul de acțiuni deținut la Carom. „SC Tender SA este singura societate care s-a prezentat la negocierile pentru vînzarea, în iunie 2003, de către APAPS, a 51 % din acțiuni aparținînd Carom. Deși prin acest contract firma controlată de inculpatul Ovidiu Tender se obliga să facă o serie de investiții la Carom, de peste cinci milioane de dolari, suma a fost preluată de VGB Impex SRL, societate controlată și administrată de inculpatul Marian Alexandru Iancu, care a și emis ordine de plată în favoarea societății din Onești”, precizează sursa citată. La numai trei luni de la data privatizării, Tender a încheiat un contract de cesiune cu Carom prin care prelua o datorie de aproape 1.500 miliarde lei a lui Iancu pe care acesta o acea față de Carom prin VGB Impex.
înmormîntarea
La finele anului 2003, Tender a mai încheiat un contract de cesiune prin care a preluat și datoriile pe care le avea Carom la Rafo. Acestea se ridicau la alte 500 de miliarde de lei. „În baza celor două contracte, în care nu era prevăzut termenul de achitare a datoriilor, firma lui Ovidiu Tender a primit, în perioada septembrie 2003 – iunie 2004, de la VGB Impex SRL și de la Rafo, suma totală de 1.193 miliarde lei, bani pe care i-a utilizat însă pentru finanțarea SC Tender SA, în condițiile în care sumele reveneau de drept Carom, care a fost lipsită în acest mod de disponibilitățile financiare necesare inclusiv pentru achitarea datoriilor la bugetul de stat”, se mai spune în comunicatul de presă remis de DIICOT. Anchetatorii mai menționează că în toată această perioadă, Marian Iancu a fost împuternicit din partea firmei lui Tender să reprezinte societatea din Timișoara în relația cu fabrica de cauciuc sintetic din Onești. Asta în condițiile în care tot el era și persoana de decizie asupra activității VGB Impex, cel de-al doilea acționar de la Carom, și care deținea, împreună cu Tender, 96 % din pachetul de acțiuni ale societății din Onești. Potrivit procurorilor toate aceste mașinațiuni financiare au dus la decapitalizarea intenționată a Carom și la intrarea ei în faliment, pentru că toate aceste contracte de cesiune în avalanșă au fost făcute în detrimentul exclusiv al fabricii de cauciuc sintetic din Onești. Acum, judecătorii sînt cei care vor stabili termen pentru judecarea cererii înaintate de procurori, vor trimite citații lui Tender și vor decide dacă acesta trebuie să să fie arestat preventiv sau nu. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.