Inspecția Sanitară de Stat a emis decizii de suspendare a activității pentru 13 societăți din județ prinse că încălcau normele igienico-sanitare. Este vorba de firmele Alexmida – fast-food din comuna Agăș, sat Cotumba, Comalrid – bar, Chimalcom – magazin mixt, Cop-Dan – bar, Podaco – magazin mixt, Gebarcom – pescărie și Panimon cu două magazine alimentare, din Onești, Avimapex – magazin mixt din Sărata, La Bertea Agricom – bar din Răchitoasa, sat Putini, Pincomp – magazin alimentar din Bacău, PF Matei P. Ciprian – bar din Roșiori și Supra-Com – restaurant de pe DN2, km. 304. Inspectorii au constatat că aceste unități nu asigurau funcționarea spațiilor frigorifice, nu efectuau operațiuni de curățenie și dezinfecție și expuneau spre vînzare produse alimentare cu termen de valabilitate expirat. De asemenea, unele dintre societăți nu au luat măsuri de prevenire și combatere a insectelor și rozătoarelor și au îndepărtat apele uzate fecaloid-menajere și industriale în alte locuri decît în rețeaua de canalizare. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.