Cadrele didactice care au fost implicate în organizarea și desfășuyrarea examenelor naționale pot să-și ridice banii aferenți acestei activități. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Bacău, banii au fost deja virați bentrelor bugetare din județ. „Am primit de la Minister aproximativ 20 de milioarde de lei pentru plata suplinitorilor și a evaluatorilor de la examenele naționale. Este vorba despre testare, bacalaureat, examene la școala profesională, cea de arte și meserii și atestate, precum și pentru concursul de titularizare. Profesorii pot merge în școli să-și ridice banii”, a precizat Nicoleta Amîiei, contabil șef al Inspectoratului Școlar Județean Bacău. Spre deosebire de anii anteriori, sumele pe care cadrele didactice le vor încasa vor fi mult mai mici. Calculele arată că profesorii care au supravegheat sau cei care au corectat teze vor primi doar o treime din banii încasați anul trecut pentru aceiași muncă. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.