Proiectele de investiții în comune, blocate de haosul legislativ

Administrator

Schimbarea legii privind achizițiile publice dă peste cap întreaga activitate din instituțiile publice. De la Consiliul Județean (CJ) Bacău și pînă la ultima primărie de comună, toate instituțiile au de suferit pentru că nu pot organiza achizițiile publice. Dacă instituțiile și-au luat din timp produsele de birotică necesare, au de suferit în schimb la capitolul investiții, unde, de altfel, se stă cel mai prost. „în mai a apărut o altă lege care modifică achizițiile publice, dar nu au apărut încă normele metodologice, așa că este blocată orice procedură de achiziție. Cel mai grav este că, din această cauză are de suferit programul de investiții în drumurile județene, dar și cele comunale”, ne-a declarat Angela Bogea, vicepreședinte la CJ Bacău. Normele metodologice ale ordonaței ar trebui să intre în vigoare în 90 de zile, din data de 15 mai, cînd a fost publicată în Monitorul Oficial.

Asfaltarea drumurilor județene, amînată

Investițiile în drumurile județene sînt cel mai serios afectate de acest blocaj legislativ. „Dacă pentru o serie de drumuri s-au făcut studiile de fezabilitate, proiectele și licitațiile, și lucrările pot demara, pentru alte tronsoane de drum județean abia acum se demarau studiile de fezabilitate. Or, un proiect se face de către o firmă specializată, tot prin achiziții publice. Cel mai mult au de suferit din această cauză proiectele la drumurile pe care dorim să le reparăm cu fonduri europene și unde se vor înregistra întîrzieri serioase”, a mai spus Angela Bogea. întîrzieri vor fi și la drumurile incluse în programul de reparații în aceste an și pentru care nu s-au organizat încă licitațiile. Normele metodologice ar putea apărea la sfîrșitul lunii august, ceea ce înseamnă că abia dacă în septembrie se vor putea începe lucrările. Așa, se vor pirede luni de vară, numai bune de asfaltat.

Investițiile din mediul rural au și ele de suferit

Pentru comune, Guvernul a dat cu o mînă un ajutor, dar a avut grijă să îl ia cu cealalată înapoi. Programul de investiții în mediul rural, prin Ordonanța 7, prin care satele urmau să beneficieze de alimentări cu apă, canalizări, modernizări de drumuri, poduri și podețe, are și el de suferit din această cauză. „Primarii care nu și-au făcut încă studiile de fezabilitate vor avea activitatea blocată în următoarele 90 de zile, pentru că nu vor putea organiza achiziția specialistului care să întocmească acest studiu. Noi i-am informat din timp să își facă proiectele, care trebuie depuse la București, și de aceea nu avem o evidență dacă primarii au depus sau nu cererile de finanțare”, a precizat vicepreședintele de la CJ Bacău.
Primarii din comune susțin că au scăpat la mustață. „Noi am apucat să ne înscriem pentru că aveam studiul de fezabilitate întocmit de anul trecut, pe programul SAPARD. Acum l-am readaptat pentru finanțarea de la Guvern și l-am și trimis la București. Vrem să facem un sistem de canalizare în comună, pentru că avem realizat sistemul de alimentare cu apă. Investiția se ridică la aproape 40 de miliarde de lei vechi”, ne-a declarat Mihai Dăscălescu, primarul comunei din Berești-Bistrița. Și la Răchitoasa salvarea a stat în studiile de fezabilitate care zăceau prin sertarele primăriei. „Noroc că am avut două studii de fezabilitate, unul pe alimentare cu apă, în valoare de 30 de miliarde de lei, și unul pentru repararea unui pod, care ne-ar costa opt miliarde de lei. Am depus cererea de finanțare pe site, cu tot ce trebuie, și acum sperăm să fim printre cei declarați eligibili. Vom vedea apoi ce facem cînd trebuie să organizăm licitațiile, dar sperăm să apară normele”, ne-a spus și Ionel Zorilă, primarul din Răchitoasa. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.