Consilierii locali ai Partidul Național Liberal au inițiat două proiecte de hotărâre prin care cer revenirea la bonificația de 10% pentru plata anticipată a taxelor și impozitelor locale și a salubrității, după ce administrația condusă de Lucian Daniel Stanciu Viziteu a redus procentul la 5%. Proiectele sunt în prezent în dezbatere publică și urmează să fie supuse votului în Consiliul Local Bacău.

Până anul acesta, băcăuanii care își plăteau integral impozitele până la 31 martie beneficiau de o reducere de 10%, nivelul maxim permis de Codul fiscal. Decizia de diminuare la 5% a fost adoptată odată cu pachetul de taxe și impozite locale pentru 2026. Liberalii susțin că măsura îi afectează pe contribuabilii corecți și reduce stimulentul pentru plata la timp.
Președintele PNL Bacău, Mircea Fechet, a declarat că reducerea bonificației a fost o decizie exclusivă a administrației locale și că revenirea la 10% ar reprezenta „un gest de normalitate față de băcăuanii care își achită la timp obligațiile”. Inițiatorii spun că impactul bugetar este suportabil și că încasările anticipate ar putea chiar ajuta fluxul financiar al municipiului.
De cealaltă parte, reprezentanții Primăriei Municipiului Bacău au argumentat anterior că diminuarea bonificației este necesară pentru a asigura venituri suplimentare la buget, într-un context financiar dificil.
Care sunt șansele ca proiectul să fie adoptat?
Reprezentanții executivului susțin că proiectul nu poate fi adoptat, deoarece taxele și impozitele nu ar mai putea fi modificate în timpul anului fiscal, odată stabilite. În sprijinul acestei opinii, chiar în timpul dezbaterilor din Consiliul Local, a fost prezentat un punct de vedere emis de Ministerul de Finanțe la o solicitare de modificare a taxelor în județul Harghita. În documentul oficial, reprezentanții MF au arătat că taxele odată votate nu ar putea fi modificate.

Liberalii băcăuani susțin însă că modificarea bonificației acordate de administrația locală nu ar intra sub incidența acestei interpretări a Codului Fiscal. Practic nu s-ar modifica cotele sau alte componente ale impozitelor și taxelor. În schimb, un răspuns oficial de la Minister pe acest subiect nu a venit încă.
Proiectul are însă șanse reale de adoptare, având în vedere că mai multe partide la nivel local susțin această revenire la bonificația de 10%. Pe lângă inițiatorii proiectului, adică cei 4 consilieri PNL, rrevenirea la bonificația de 10% e susținută și de AUR, care a inițiat și proteste pe această temă. La fel, la nivel declarativ, Partidul Verzilor, Partidul Ecologist și PMP au declarat în Consiliul Local că ar trebui revenit la bonificația de 10 procente.
Între putință și neputință , zona de tensiune existențială a consiliului local, unde capacitatea de a acționa și de a schimba ceva se confruntă cu limitele personale .
Cu alte cuvinte chinurile facerii în consiliul local.
Nietzsche scria: „Orice creștere a puterii este o plăcere, orice sentiment că nu mai poți rezista, că nu poți domina este o durere”.
Acum sa vedem care dintre partide nu vor vota. Daca primarul rămâne singur doar cu USR in spatele lui. Si asa se va vedea daca el a avut ideea geniala cu bonificatia de 5% si apooi votată in „blind” de AUR si PSD
Ce relevanta are in data de 24 februarie dezbaterea de acordare a unei bonificatii pentru plata integrala pana la intai martie?
Cine a platit deja ramane cu banii dati ( eventual au plata in avans pe 2027),
iar pentru cine nu a platit oricum nu devine efectiva in 2 zile…
O sa faca toti un exercitiu de imagine ca voteaza scutirea dar de fapt au luat banii
Termenul limită pentru a beneficia de reducerea (bonificația) la plata integrală a taxelor și impozitelor locale (clădiri, teren, mașină) pentru anul 2026 este
31 martie 2026.
Cei aleși de băcăuani să-i reprezinte în Consiliul Local trebuie să aibă minima decență și să asculte supărarea lor. Aceste taxe exagerate reprezintă o povară greu de suportat. Acum, la ce a fixat obligatoriu guvernul nu avem ce face, dar ce ține de Consiliul Local nu trebuie adăugat nimic (sunteți reprezentanții noștri!).
Huluță e cel care a propus 5%. O jigodie!
[…] băcăuanii și ar mai lua presiunea de pe persoanele greu încercate. Consilierii PNL au depus 2 proiecte de hotărâri de consiliu local, dintre care unul pentru revenirea la bonificația de 10% pentru plata anticipată”, a relatat […]