Protecție națională a denumirii de origine cel mai devreme în 2008

Administrator

Grupurile de producători vor putea să obțină protecția la nivel național a denumirii de origine și indicației geografice a unui aliment sau produs agricol românesc cel mai devreme la jumătatea lunii ianuarie a anului 2008, iar obținerea protecției în UE va dura încă cel puțin alte șase luni. „Dacă totul este în regulă, 60 de zile este durata minimă, pînă la obținerea protecției la nivel național” – a declarat, marți, într-o conferință de presă, Tudor Baltă, consilier superior în cadrul Direcției pentru Industrie Alimentară din Ministerul Agriculturii.

Producătorii pot depune cereri la Ministerul Agriculturii, din 15 noiembrie, iar, în cel mai fericit caz, dacă documentația este depusă chiar pe 15 noiembrie, toate actele sînt în regulă și nu există alte grupuri care se opun înregistrării respectivului produs, protecția la nivel național este acordată în 60 de zile, respectiv la jumătatea lunii ianuarie 2008. Procesul poate fi întîrziat dacă grupul nu depune toate actele necesare, avînd la dispoziție o lună pentru a completa documentația.
Pentru obținerea protecției în UE, grupul de producători așteaptă încă minim șase luni de la obținerea acordului la nivel național. Intervalul maxim în care Comisia Europeană poate aproba înregistrarea produsului este 12 luni. „Aș spune chiar șapte luni ca termen minim de aprobare la nivelul UE” – a afirmat Baltă. Produsele cu denumire de origine protejată sunt produse a căror calitate este datorată mediului geografic, iar producția are loc numai în zona georgrafică stabilită, cu materii prime din acea regiune.
În cazul produselor cu indicație geografică protejată, calitatea nu este datorată mediului geografic, producția efectivă trebuie să aibă loc în regiunea respectivă, însă anumite procese (altele, exceptînd producția efectivă), cum ar fi depozitarea sau ambalarea, pot avea loc și în alte zone. O altă distincție între produsele cu denumire de origine protejată și cele cu indicație geografică protejată este că, în fabricarea celei de-a doua categorii de produse pot fi folosite și materii prime din afara zonei respective. Protecția la nivel național a denumirii de origine a unui produs nu împiedică firmele din alte state să producă sub denumirea respectivă, ci doar interzice punerea pe piața națională a acelui produs. Astfel, dacă un grup din România a obținut protecția pentru denumirea de origine a unui tip de brânză, o firmă din Ungaria poate produce sub această denumire, însă nu are voie să aducă brânza pe piața românească.
Documentația pe care grupurile de producători trebuie să o depună pentru obținerea protecției cuprinde informații precum caracteristicile produsului (miros, gust, dimensiune, aspect), modul de obținere și indicații de ambalare și etichetare. Cererea de înregistrarea poate fi depusă și de o singură persoană, și nu de un grup de producători, dacă demonstrează că este singurul producător din aria geografică delimitată care dorește să depună cererea, iar zona respectivă are caracteristici care o diferențiază de cele învecinate, la fel ca și produsul, care este diferit de produsele obținute în regiunile învecinate. O cerere de înregistrare depusă de un grup de producători din România poate fi contestată de un grup din oricare alt stat membru. De asemenea, grupuri de producători din state membre vecine pot înregistra împreună un produs. „Dacă există produse care sunt specifice unei reguni din România și regiunii limitrofe din țara vecină, cu condiția să fie tot stat membru, produsul poate fi înregistrat în comun” – a precizat consilierul din Ministerul Agriculturii.
Obținerea protecției nu este chiar gratuită, producătorii plătind o taxă organismele private de verificare și certificare. Acestea sînt firme care certifică produsul, iar după obținerea protecției verifică respectarea caracteristicilor acestuia. Organisme similare funcționează în cazul produselor ecologice. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.