Venitul minim garantat
Accesul la „mila publică”, respectiv la ajutoarele sociale, nu este simplu și întotdeauna benefic. Potrivit unor măsuri de dată recentă, potențialii beneficiari ai Legii venitului minim garantat vor trebui să facă dovada acestor drepturi, nu anual, ca pînă acum, ci odată la trei luni. Cum apreciați această măsură? Ce condiții credeți că ar trebui să îndeplinească solicitanții pentru a intra în posesia drepturilor stabilite prin lege? Redăm, în continuare, opiniile băcăuanilor pe această temă.
Ion Grigoraș, 60 de ani, pensionar: „E bine că s-a redus această perioadă pentru cei ce beneficiau de acest venit minim garantat, pentru că mulți aveau un loc de muncă la negru, în general, dar beneficiau și de acest venit”.
Lorena Nițu, 27 de ani, profesor: „E bine dacă se mai verifică din cînd în cînd și aceste persoane care beneficiază de venitul minim garantat. Poate așa sînt mai stimulați la muncă, chiar și cei care nu au unde lucra sau nu au o calificare care să le permită, să le faciliteze angajarea într-un anumit domeniu de activitate. Știu că pentru munca prestată, care este de 72 de ore pe lună, o persoană poate primi 650 000 lei pentru munca depusă, în timp ce un bugetar are salariul minim pe economie”.
Cristina Munteanu, 31 de ani, confecționer: „Da, e bine că s-a luat și o astfel de măsură pentru cei primesc venitul minim garantat. În schimbul muncii a nouă zile pe lună, ei primesc peste 600.000 de lei.”.
Elena Tănase, 40 de ani, confecționer: „Este normal ca cei ce primesc venitul minim garantat să facă dovada acestor drepturi din trei în trei luni, pentru a nu se întîmpla situații ca o persoană angajată să primească venitul minim garantat. Probabil doar ce-i ce nu muncesc legal mai fac parte din această categorie. Condiția de 72 de ore eu nu o văd prea corectă. Trebuie să ne gîndim că, în funcție și de munca depusă, tot în acest interval de 72 de ore poți să cîștigi mult mai mult. Una șpeste alta, este o măsură bună”.
Ionela Popescu, 27 de ani, muncitoare: „Nu e o măsură bună, pentru că cei ce prestează munca în folosul comunitar în schimbul căreia primesc acel venit minim garantat, nu sînt angajați și în altă parte”. (A consemnat Alina TĂNĂSESCU)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.